S-au stabilit centrele de evaluare pentru examenul de Bacalaureat
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara a stabilit centrele de evaluare din cadrul examenului de Bacalaureat. Astfel, la nivelul judeţului vor fi 15 centre de examen şi trei centre de evaluare.
Centrele de evaluare vor funcţiona la Colegiul Tehnic “Dragomir Hurmuzescu” Deva, locaţia Şcoala “Andrei Mureşanu” Deva, Grupul Şcolar “Grigore Moisil”, “Teglaş Gabor” Deva, Liceul de Muzică şi Arte Plastice “Sigismund Toduţă” Deva cu locaţia Şcoala Generală “Lucian Blaga” Deva, Colegiul Naţional “Iancu de Hunedoara”, Grupul Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice Hunedoara, Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Petroşani, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Petroşani cu locaţia la Şcoala Generală “Avram Stanca” Petroşani, Liceul Teoretic Lupeni, Colegiul Tehnic “Constantin Brâncuşi” Petrila, Colegiul Tehnic “Mihai Viteazul” Vulcan, Colegiul Naţional “Avram Iancu” Brad, Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” Haţeg, Grupul Şcolar “Nicolaus Olahus” Orăştie şi Colegiul Tehnic Feroviar “Anghel Saligny” Simeria. În ceea ce priveşte centrele de evaluare, acestea au fost stabilite la Liceul Pedagogic “Sabin Drăgoi”, Liceul Teoretic “Traian” şi Colegiul Naţional Sportiv “Cetate” Deva. În total, 6790 de absolvenţi de clasa a XII-a vor susţine examenul de Bacalaureat în cele 15 centre de examinare. De precizat este faptul că, în numărul de candidaţi totali se încadrează şi potenţialii candidaţi din seriile trecute. Preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat este Inspectorul Şcolar General Adjunct, Marta Mate, iar vicepreşedintele este Inspector Şcolar, Dana Luiza Cioară.






