Rusia – România sau frecţia pe piciorul de lemn al fotbalului nostru
Naţionala României joacă astăzi, de la ora 18, un amical aşa-zis de lux în compania Rusiei, ţara gazdă a Campionatului Mondial din 2018. Mondial la care, trebuie să o spunem, avem din ce în ce mai mici şanse să ajungem după corecţia pe care ne-a administrat-o Polonia, vineri noapte.
Desigur, un amical – indiferent de importanţa care i se dă în gluma proastă numită “clasamentul FIFA” – nu are nimic din încărcătura unui meci cu miză, cum a fost cel cu polonezii, însă reprezintă poate tocmai de aceea un prilej mult mai bun de a căuta soluţii pentru viitorul Naţionalei, pentru că ne-am lămurit cum stăm cu prezentul ei.
Zece absenţe la meciul de la Grozny
La acest joc cu Rusia vor lipsi, dintr-un motiv sau altul, zece oameni din lotul convocat de Daum pentru dubla cu Polonia şi acest amical. Alături de titularii Tătăruşanu, Benzar, Chiricheş, Hoban, Stanciu şi Chipciu, nu vor face deplasarea la Grozny nici Moţi, Maxim, Keşeru şi Ivan. Este, aşa cum spuneam mai sus, ocazia să îi vedem şi pe alţii la lucru într-un joc de verificare, adică exact în ceea ce nu a avut parte Daum înaintea începerii acestor preliminarii, el preluând foarte „din scurt” echipa după Europeanul francez din vară.
Un singur lucru mai e de adăugat. După înfrângerea cu Polonia au ieşit la rampă – cine credeţi? – Dumitru Dragomir, Mircea Sandu şi – aţi ghicit – Gigi Becali, într-un cor furibund (susţinut în fundal de „trompetele de serviciu” Ioaniţoaia şi Mironică), cu toţii nemulţumiţi că au fost tăiaţi de la porţia de caviar din care erau obişnuiţi să se înfrupte de pe urma echipei naţionale, indiferent că era vorba de un succes sau de un eşec.
În rândul celor puţini şi cu bun simţ care au spus „lăsaţi-l pe Daum, nu e vina lui că asta e valoarea fotbaliştilor români actuali” s-au numărat Mircea Lucescu şi Ilie Balaci. Dar cine sunt Lucescu şi Balaci pentru fotbalul românesc, comparaţi cu Becali şi Ioaniţoaia!? „Valoarea individuală a fotbalistului face în cele din urmă diferenţa”, a spus Balaci. Şi diferenţa de la România – Polonia 0 – 3 a fost cea dintre Adi Popa şi Blaszczykowski, între Chipciu şi Grosicki, între Stanciu (la al treilea său joc catastrofal în actualele preliminarii) Linetty şi – vă invit să râdem amar cu toţii de această comparaţie forţată între un purtător de tricou şi un fotbalist – între Stancu şi Lewandowski. Cam asta a fost istoria acelui meci, aşteptăm acum deplasarea în Rusia. Pentru amicalul de azi, nu pentru Mondialul din 2018.
Lotul României pentru meciul cu Rusia:
Portari:
Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra), Valentin Cojocaru (Crotone)
Fundaşi:
Cristian Săpunaru (Astra), Bogdan Ţîru (Viitorul), Dragoş Grigore (Al Sailiya), Alin Toşca (Steaua), Steliano Filip (Dinamo), Gabriel Enache (Steaua), Iasmin Latovlevici (Karabükspor)
Mijlocaşi:
Eric Bicfalvi (Tom Tomsk), Dragoş Nedelcu (Viitorul), Răzvan Marin (Viitorul), Adrian Popa (Steaua), Andrei Prepeliţă (Rostov)
Atacanţi:
Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Deportivo La Coruna), Gheorghe Grozav (Terek Grozny), Dorin Rotariu (Dinamo).







2 Comments