glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Robert Lupu: „Cu United Galaţi va fi cu totul altceva!”

Antrenorul-jucător al celor de la Autobergamo este extrem de mulţumit de evoluţia echipei sale până acum, dar mai ales de faptul că cei mai tineri s-au integrat repede în ritmul impus de el şi colegii săi mai experimentaţi. Chiar şi aşa este conştient că greul de abia acum începe, devenii urmând să întâlnească în perioada ce vine, United Galaţi şi City’Us Târgu Mureş, două dintre contracandidatele la titlu.

Succesul la scor obţinut în jocul cu Sportis Târgovişte a adus şi mai mult optimism în tabăra „alb-vişinie”, iar Lupu speră ca acest lucru să îi ajute şi primul test cu adevărat important – cel de luni, cu United Galaţi, de pe teren propriu.

Adversar incomod

Şeptarul celor de la Autobergamo a prefaţat întâlnirea cu gălăţenii, despre care spune că va fi totul şi cu totul diferită de cele disputate până acum. „Noi ne antrenăm intens pentru ca în fiecare meci să marcăm cât mai mult, pentru că şi celelalte formaţii din vârful clasamentului au făcut la fel până acum. Ne interesează mult şi golaverajul, tocmai de aceea vrem să ne autodepăşim la fiecare meci. Cu toate acestea, jocul de luni cu United se anunţă a fi unul foarte dificil, chiar dacă avem avantajul de a evolua în faţa propriilor fani. Va fi însă total altceva, este o echipă omogenă, care cred că se situează în primele patru din ţară din punct de vedere al valorii şi care poate încurca pe oricine. Va fi un meci pe care trebuie să îl câştigăm cu orice preţ, în care nu contează diferenţa de scor. Îi aşteptăm pe toţi  iubitorii fotbalului de sală din Deva să ni se alăture, pentru că sprijinul lor contează enorm pentru noi”, a spus actualul lider al devenilor. Căpitanul „naţionalei” a mai adăugat că retragerea din campionat a celor de la ACS Smart Ionescu Bucureşti i-a dat puţin planurile peste cap. „ Ne încurcă excluderea celor de la Smart Ionescu, aveam nevoie de meciul acela pentru că venea chiar înaintea derby-ului cu City’Us Târgu Mureş. Vom încerca să găsim un partener pentru un test, însă va fi foarte greu pentru că toţi vor juca în acea rundă”.

Derby-ul dintre ASFC Fiat Autobergamo Deva şi United Galaţi (locul 4) se va disputa, luni, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor, preţul unui bilet fiind de 5 lei.

2 este locul ocupat, momentan, de formaţia deveană în clasamentul Ligii I, Matei şi compania fiind depăşiţi, doar la golaveraj, de către cei de la Fotbal Klub Odorheiu Secuiesc

Sunt baza şi sub „tricolor”

Robert Lupu, Vlad Iancu, Cristi Matei, Florin Matei şi Alin Paul (convocat în premieră) au fost prezenţi, zilele trecute, în Republica Moldova, acolo unde „naţionala” României a disputat două partide de verificare cu reprezentativă ţării gazdă (3-1, 3-4), în care Robert Matei a reuşit o „dublă”, iar fratele său mai mic un gol. „Tricolorii” s-au calificat pentru a treia oară la rând la Campionatul European, competiţie ce va avea loc, în ianuarie, în Belgia. Matei şi compania au fost repartizaţi în grupa A, alături de ţara gazdă şi de Ucraina. 3000 de euro au primit fiecare dintre jucătorii lui Nelu Stancea pentru calificarea la turneul final.

Back to top button