REVOLUȚIA, PRESA ȘI CALOMNIA (P)
Revoluția Română din Decembrie 1989 a determinat o libertate căreia i se circumscrie și libertatea presei. Este foarte bine că e așa pentru că ceea ce impunea regimul ante-1989 reprezenta o nenorocire pentru orice exprimare liberă. Mai mult decât atât, presa reprezintă câinele de pază al democrației. Cetățenii află din știri și comentarii diversele fețe ale realității românești și de pe mapamond. E firesc să fie așa pentru că presa reprezintă cel mai important aspect al libertății de exprimare oriunde în lume.
Există, din păcate, și derapaje de la ceea ce reprezintă rolul presei. Cum se poate caracteriza un articol, fie el și pamflet, în care se exprimă bucuria condamnării unui om în justiție ? Respectivul fiind vinovat suportă rigorile legii, deci ce rost mai au pamfletele? Dar dacă tot este scris, de ce autorul nu și-l asumă? Acel pamflet nu demonstrează decât micimea sufletească a celui care l-a comandat și slugărnicia celui care l-a scris. O astfel de victorie are în ea ceva trist, fiind o situație care nu se pretează a fi savurată, devenind o elementară lipsă de fair play. Cavalerul veritabil, seniorul adevărat, aristocratul tradițional își învinge adversarul dar nu-l umilește, nici măcar prin intermediul altora. Acțiunea este făcută de ziariști care, ei înșiși, se consideră scriitori ratați, refugiați în publicistică. După expresia regretatului editor, scriitor și ziarist Valeriu Bârgău, fac parte din categoria celor care au scris mai multe cărți decât au citit. Asta este situația, ce putem spune mai mult.
Devine ceva foarte simplu ca în spatele anonimatului să scrii orice, despre cât de urât este un deputat, despre câte pense a uitat odinioară un chirurg în corpurile celor pe care i-a operat, despre cum vorbește la telefon un șef de partid despre alegerile la organizația de femei a partidului pe care îl conduce sau despre cine știe ce subiecte de cancan. Toate acestea nu sunt decât refulări de ratați care se alintă crezând că sunt lideri de opinie.
Nu cu mult timp în urmă, am fost ținta unui astfel de ziarist informat, cică, de un autor anonim. M-am gândit mult dacă să iau sau nu în seamă astfel de demersuri jurnalistice. Într-o primă fază eram tentat să spun și eu „câinii latră, caravana trece” sau, mai abrupt, „câinele moare de drum, lung stupidul de grija altuia”. În definitiv, nu are nicio importanță că respectivul ziarist mă compară cu o maimuță, un dromader, un rinocer sau mai știu ce alt animal cu semnificații figurate. Am văzut în viață destul de multe ca să nu mă formalizez la deprecieri ieftine sau invective. Dar șușotelile respective aduc în prim plan două afirmații care lăsate fără răspuns pot sugera că nu am niciun contraargument și, rămase fără replică, le consider eu însumi adevărate. Prima spune că, în calitate de președinte al asociației revoluționarilor, aș fi aprobat cu bună știință dosare contrafăcute, adică neparticipanți la revoluție ar fi primit certificatul și brevetul de revoluționar fără să se încadreze în rigorile legii. A doua că pentru astfel de acțiuni am primit de la diverse persoane milioane de lei. Desigur, conchide viteazul autor anonim, toate acestea se vor afla cândva. Mă întreb, de ce nu acum? „Hic Rhodos, hic salta”, stimate justițiar. Scoate acum totul la iveală, nu te feri și vei binemerita de la patrie pentru tot efortul făcut.
În primul caz, al contrafacerilor, nu există așa ceva. Dintr-un motiv foarte simplu. Legea 341 reevaluează certificatele și nu există noi dosare. Au fost trecute prin filtrul Comisiei guvernamentale dosare vechi, aprobate conform Legii 42. Această comisie a fost formată din reprezentanții Ministerului Justiției, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Public, Ministerului Sănătății, al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, fiind condusă, ca președinte, de secretarul de stat al SSPR. Cu excepția medicului, reprezentant al ministerului de resort, ceilalți erau juriști. Conform legii, răspunderea lor pentru avizele acordate este una penală. Președinții de asociații, deci și eu, răspund penal, în solidar, cu solicitantul preschimbării certificatului dacă se dovedesc falsuri sau incompatibilități. Parchetul General poate fi sesizat cu orice caz concret considerat suspect de nerespectarea prevederilor legii. În consecință există posibilități juridice de a se afla orice încălcare a legii. Mai mult decât atât, la cererea mea, Parchetul General, prin reprezentanții săi abilitați, a efectuat investigații în județul nostru pentru a stabili eventuale inadvertențe din declarațiile deținătorilor de certificate. Nu s-a semnalat nicio încălcare a legii. Cvasitotalitatea declarațiilor au fost cuprinse în patru volume publicate de subsemnatul tocmai pentru a putea fi cunoscute dar și pentru a rămâne ca mărturii ale celor întâmplate în decembrie 1989. Deci, aștept investigațiile jurnalistice ale oricui fără nicio teamă că am făcut ceva ilegal, pentru că nu am făcut.
Cea de-a doua afirmație este și mai gravă pentru că se subsumează unui fenomen foarte grav: corupția. Rămân la convingerea că atunci când cineva este supus unor astfel de acuzații, trebuie făcute direct, nu în umbra anonimatului și cu probe, tot directe. Eu îi doresc ziaristului respectiv ca de acum încolo doar atâția lei să aibă câți am încasat eu în urma preschimbării certificatelor, adică niciun leu. În același timp îi doresc multă sănătate, că e mai importantă decât orice sumă de bani.
Aș putea să trec în articol fel și fel de informații de cancan dar cred că ele nu-și au nici rostul și nici locul dintr-un profund respect pentru cititorii care le primesc. Pentru că am și eu copii și nepoți, nu pot lăsa ca ei să creadă că măcar o fărâmă din acel articol ar putea fi adevărat.
Gheorghe Firczak
