glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Reveria de după pauză!

FC Hunedoara a izbutit al doilea succes oficial al lui 2014. Deşi n-au fost conduşi de pe bancă de Romică Gabor, hunedorenii s-au impus, clar, 4-1, pe terenul celor de la Muncitorul Reşiţa. Descătuşarea a venit în actul secund, după ce la pauză cele două echipe au intrat la egalitate, 0-0!

Compartimentul ofensiv a funcţionat din plin, golurile „negru-albaştrilor” fiind reuşite de Drăgan (2) – venit de pe banca de rezerve, Dîrvaru şi Lintaru.

A contat doar actul secund

Trei ocazii şi nimic în plus! Asta s-a putut vedea în primele 45 de minute ale duelului din Caraş. Sau şi mai precis, în primul sfert de ceas, când doar Şoit (şut puternic din afara careului, scos de Giurcanu – 2), Fara şi Ţimbota (şuturi reţinute uşor de Raţ) au punctat la acest capitol. Fotbalul a apărut doar după respiro şi hunedorenii au marcat de două ori în doar şase minute. Mai întâi prin nou-intratul Drăgan, care a înscris frumos, în lung, cu un şut plasat de la 12 metri (50) şi mai apoi prin Dîrvaru, cu un procedeu asemănător, de pe partea opusă (56). Gazdele ies la joc şi Lintaru are şansa scorului de neprezentare, dar trimite peste, din postură de unu-la-unu cu portarul, de la 17 metri, câteva momente mai târziu. Neputinţă într-o parte, auto-mulţumire în cealaltă şi doar finalul se mai aprinde. Ţimbota reduce din diferenţă, din doar câţiva metri, după ce mingea trimisă de Oncică loveşte transversala (87), însă Hunedoara nu stă cu mâinile-n sân şi mai apasă de două ori acceleraţia. Lintaru face 3-1, cu capul, din centrul careului, la faza imediat următoare, iar Drăgan închide tabela, din faţa porţii, după o acţiune solitară a lui Pepenar în flancul stâng (90+5). Victorie la debut pentru Gabor. Urmează revanşa cu Giarmata.

Muncitorul Reşiţa 1 (0)

Giurcanu 6 – Doană 6, Vişatovici (cpt) 6, Beică 6 (87 Rarinca), Pitaru 4 (53 Oncică 5) – Boltaşu 5 (75 Voin 5), Costachi 6, Lazarovici 5 (70 Bobină 6), Fedor 5 – Ţimbota 6, Fara 6.

Antrenor: Viorel Lolea

FC Hunedoara 4 (0)

Raţ 7 – Vîrtan 7, Homei 7, Băiţa 7, Ecobici 7 – Petresc 6 (46 Drăgan 8), Vajda (cpt) 7, Bratima 7 (93 Munteanu), Şoit 6 (75 Pepenar 6) – Lintaru 7 (95 Suciu), Dîrvaru. Antrenor: Romulus Gabor

Au marcat: Ţimbota (86) / Drăgan (50, 90+5), Dîrvaru (56), Lintaru (88)

Arbitru: Dorian Barzuca (Lugoj). Asistenţi: Petru Gaşpar şi Lavinia Bozdog (ambii din Timişoara).

Stadion: „Voinţa” (Lupac). Spectatori: 80

Back to top button