glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Reținut de polițiști după ce a condus cu permisul anulat

Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Concret, tânărul în vârstă de 27 de ani, din municipiul Deva, a condus un autoturism pe strada Piața Gării din municipiul Deva, deși avea permisul anulat.
Polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Deva l-au depistat pe șofer în trafic, duminică, în jurul orei patru. După ce au constatat că permisul tânărului este anulat, polițiștii au solicitat tânărului să facă un test pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul a refuzat, motiv pentru care polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore. „S-a dispus măsura reținerii sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul recoltării probelor biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Back to top button