glasul-hd.ro Web analytics

Economic

Rețeaua de magazine de stat se extinde cu o unitate la Vâlcea

Ministerul Agriculturii va deschide și în Vâlcea un magazin Unirea, în care producătorii agricoli locali își vor putea vinde produsele agroalimentare autentice, a anunțat Directorul Direcției Agricole Județene, Ovidiu Barbu.

Acesta a precizat că în prezent reprezentanții instituției pe care o conduce sunt în căutarea unui spațiu adecvat pentru un astfel de punct de desfacere, acesta urmând să fie deschis cel mai probabil în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Ministerul Agriculturii ne-a transmis să identificăm un spațiu într-o zonă populată dintr-o piață, în care să fie deschis un magazin Unirea. Suntem în căutare de astfel de spații și sper să avem cât mai curând și noi, în Râmnicu Vâlcea sau în altă zonă din județ, un astfel de magazin în care se vor comercializa numai produse autentic româneștiˮ, a spus directorul Direcției Agricole Vâlcea.

Luna aceasta, sub tutela Casei de Comerț Agroalimentar Unirea, o campanie înființată anul acesta cu capital integral de stat, au fost deschise două astfel de magazine, în Sibiu și în București, intenția oficialilor de la Ministerul Agriculturii fiind să creeze o rețea în toată țara, prin care să fie valorificate numai produsele agroalimentare fabricate în România, pe lângă preparatele tradiționale, urmând să fie comercializate și produse proaspete, aduse din ferme situate la maximum 100 de kilometri depărtare de locul în care va fi deschis magazinul.

Back to top button