Reprezentanţii BERD în vizită la Primăria Deva, pe probleme de eficienţă energetică
O delegaţie formată din reprezentanţi şi consultanţi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) e efectuat în perioada 4 – 5 septembrie o vizită la Primăria Deva. Capitala de judeţ se numără, în urma unui proces de selecţie, printre cele şase oraşe din România încadrate într-un program de eficienţă energetică în sectorul public. Reprezentanţii BERD vor efectua vizite de lucru în toate cele şase localităţi cu scopul de a selecta patru proiecte pilot ce vor fi implementate în prima fază. “BERD a angajat asistenţă tehnică pentru dezvoltarea unui program de eficienţă energetică în sectorul public (şcoli, grădiniţe, universităţi, etc) ce se desfăşoară în perioada 2010 – 2015. În urma informaţiilor furnizate de municipalitate si a unui proces de selectie, Deva se numără printre cele şase oraşe din România în care reprezentanţii BERD vor efectua vizite de lucru cu scopul de a selecta patru proiecte pilot ce vor fi implementate în prima fază. În acest scop, la nivelul Primăriei Municipiului Deva a fost constituit un grup de lucru, care împreună cu delegaţia BERD, a vizitat câteva obiective aparţinând domeniului public potenţial eligibile în implementarea proiectelor pilot de eficientizare energetică”, spun reprezentanţii administraţiei locale Deva. Cele patru oraşe selectate pentru implementarea programului pilot de eficienţă energetică vor fi desemnate la finele acestei luni. Dacă Deva va fi selectată va fi încadrată în etapa următoare a proiectului ce presupune elaborarea documentaţiilor tehnice în vederea demarării proceselor de selecţie a potenţalilor candidaţi ce vor dori să investească în astfel de proiecte.






