Renasc speranţele la Deva după victoria cu Poli (GALERIE FOTO)
Cu cuţitul la os după înfrângerea din săptămâna anterioară la Galda şi cu opt puncte de recuperat faţă de liderul Naţional Sebiş, cei de la Cetate Deva aveau o singură variantă în partida de vineri cu ACS Poli Timişoara II: victoria şi implicit obţinerea celor trei puncte puse în joc. A fost la final un 2 – 0 cât se poate de clar pentru trupa lui Viorel Tănase, însă succesul s-a conturat abia după pauză, după o primă repriză deloc reuşită.
În circumstanţele date, decizia băncii tehnice devene a fost de a arunca de la început în luptă cel mai ofensiv 11 posibil. Cu două vârfuri de meserie, Tecsi şi Szekely, încercând să pună presiune permanentă în preajma careului advers, cu Bloj şi Făgărăşanu distribuiţi în posturi extrem de avansate pe flancuri, cu Stoenac play-maker în atac şi doar cu Robert Cristian pe zonă centrală în faţa apărării, dar şi el cu un important aport ofensiv, Cetate a mers din start pe principiul lui totul-sau-nimic.
Absenţe de marcă din ambele efective
Prima surpriză a venit din partea oaspeţilor. Timişorenii de la Poli II s-au prezentat fără „piesele grele” Totic, Vasi, Velcotă, Fridrich şi alţii, aliniind o echipă practic integral din juniori. Probabil că de aceea devenii au răsuflat uşuraţi încă din startul partidei şi au crezut că au doar de bifat formalitatea prezenţei pe teren pentru a-şi lua punctele aşteptate. Numai că nu a fost deloc aşa, oaspeţii reuşind să ţină în şah până la pauză o echipă Cetate căreia în primele 45 de minute i-a lipsit şi pasa decisivă, şi precizia la finalizare în rarele situaţii când a ameninţat poarta adversă. Nu e mai puţin adevărat că nici Deva nu a putut conta pe Boldea şi Raţ – suspendaţi şi pe Blănaru – accidentat, iar la sfârşitul primei reprize l-a pierdut şi pe Szekely, care a acuzat probleme la coapsă şi nu a mai putut continua meciul.
Joc neconvingător în prima parte
Gazdele au încercat încă de la început un presing avansat, cu mulţi jucători în terenul advers, însă nu au reuşit să îşi creeze ocazii clare de a marca. Incursiunile sporadide pe flancuri terminate cu centrări imprecise, mingile lungi trimise în adâncime în special de Robert Cristian sau schimbări ale părţii de atac cu pase în diagonală ale lui Stoenac s-au dovedit la fel de sterile. În primul sfert de oră am putut nota doar o incursiune a lui Tecsi pe dreapta cu un balon scăpat în aut (min. 6), centrările lui Tecsi, Jude şi Făgărăşanu pentru Szekely care au fost pradă uşoară pentru portarul Contra şi un şut de la distanţă a lui Cristian (min. 15) fără probleme pentru goalkeeperul timişorean. Au fost şi câteva minute în care Poli s-a apropiat mai mult de careul Devei, însă şi în cazul ei finalizarea a lipsit cu desăvârşire.
Abia în minutul 18 s-au mai animat tribunele, când Stoenac şi Făgărăşanu au lucrat frumos o fază pe stânga, însă la capătul centrării nu a fost nimeni. Lovitura liberă bătută de Făgărăşanu în min. 22 l-a găsit pe Tecsi în careu, dar lovitura de cap a acestuia nu a pus în pericol poarta lui Contra, Bloj nu ajunge la o minge trimisă în adâncime pe dreapta de Stoenac (min. 26), pentru ca în minutul 29 Jude să intervină excelent şi să îl blocheze pe Pădurariu la ceea ce s-a dovedit a fi cea mai periculoasă acţiune ofensivă a oaspeţilor.
Bine deschis de Stoenac, Făgărăşanu greşeşte centrarea (min. 30), tot el trimite pentru Szekely, dar acesta întârzie la întâlnirea cu balonul (min. 32) apoi acelaşi Szekely nu obţine decât un corner la o fază promiţătoare (min. 34). După şutul blocat în marginea careului mare al lui Stoenac (min. 36) vine şi cea mai mare ocazie a primei reprize un minut mai târziu: Szekely centrează de pe dreapta, fundaşii timişoreni luftează în serie şi Făgărăşanu se trezeşte singur – singurel cu balonul în faţă la trei – patru metri de poartă, însă şutează în Contra, iar acesta scoate în corner. Pădurariu încearcă un şut de la distanţă care trece mult peste poarta lui Bodea (min. 38), Jude centrează pentru Agache, care are o execuţie ambiţioasă, lovind balonul cu capul din marginea careului de 16 metri, dar fără probleme pentru Contra (min. 41), pentru ca în prelungirile primei reprize să notăm o a doua mare ocazie pentru Cetate, când centrarea lui Vaştag din corner este trimisă cu capul de Nogo puţin peste transversală.
O altă faţă a echipei după pauză
De la cabine au ieşit parcă alte formaţii, în orice caz devenii au arătat o altă consistenţă în joc în partea secundă a meciului. Golul mult aşteptat a venit repede: la două minute de la reluare, Stoenac a iniţiat o frumoasă acţiune personală, apărarea timişoreană a reuşit să respingă în primă instanţă, însă Robert Cristian a urmărit atent mingea şi a trimis-o în poartă pentru 1 – 0. Descătuşaţi de reuşită, cei de la Cetate au început să evolueze mult mai aproape de potenţialul lor şi marile şanse de gol au început să apară la poarta lui Poli. Vaştag face o preluare bună şi şutează din 20 de metri de puţin pe lângă bara din dreapta lui Contra (min. 52), pentru ca un minut mai târziu Stoenac să îşi arate pe deplin clasa: trece de apărarea adversă, pătrunde în careu pe stânga şi, ajuns aproape de linia de fund în unghi închis, întoarce mingea cu efect peste portar, sub transversală, o execuţie de excepţie şi un gol de mare spectacol.
După ce Jude respinge din faţa lui Bodochi la un contraatac periculos al oaspeţilor (min. 54) încep să curgă marile ocazii ale Devei. Robert Cristian reia superb din voleu centrarea lui Făgărăşanu, dar balonul trece razant peste poartă (min. 62), la cornerul bătut de Făgărăşanu trei jucători deveni nu reuşesc să împingă mingea în poartă (min. 66), Stoenac încearcă un şut de la 25 de metri însă Contra prinde (min. 70), iar ultimele zece minute aduc un adevărat festival de ratări ale lui Cetate. În minutul 80, după o nouă acţiune personală a lui Stoenac, Bloj evită portarul, ajunge singur cu poarta goală însă trimite incredibil pe lângă, irosind o uriaşă ocazie. În min. 85 după un un – doi reuşit pe traseul Cristian – Stoenac – Cristian ultimul trimite peste poartă, la un minut după aceea Făgărăşanu greşeşte preluarea în careu la o pasă a aceluiaşi Stoenac, pentru ca în al doilea minut de prelungiri, la un atac patru contra trei al devenilor, Făgărăşanu să trimită de la zece metri în portarul advers.
Cu această victorie, Cetate revine la cinci puncte distanţă de liderul Naţional Sebiş, care a pierdut cu 3 – 1 în deplasarea de la Reşiţa. Vom reveni cu un comentariu pe larg al etapei şi a situaţiei din seria a patra a Ligii a treia în „Glasul Hunedoarei”.
„Îmi felicit echipa pentru prima victorie în 2017, una foarte importantă pentru noi. Am făcut o primă repriză slabă, fără agresivitatea şi ritmul de joc arătate la Galda. Repriza a doua ne-a aparţinut în totalitate, dar trebuia ca de la început să tratăm altfel jocul. M-a deranjat că a fost şi un pic de desconsiderare a adversarului în momentul în care ai noştri au văzut că au în faţă o echipă de copii şi juniori U-19. Am văzut şi lucruri pozitive, şi negative în jocul nostru, nu mi-au plăcut atitudinea în teren şi faptul că s-au comis foarte multe greşeli, din partea unor jucători de la care nu mă aşteptam la aşa ceva. Importantă este însă victoria, sper să fie urmată de mai multe!, pe care o dedic sărbătoriţilor din această săptămână, Kelemen (a împlinit 21 de ani chiar în ziua meciului), Clep şi Agache. Urmează meciul cu Pandurii, deja îl pregătim, mergem acolo să obţinem cele trei puncte.” Viorel Tănase, antrenor CNS Cetate Deva
CNS Cetate Deva – ACS Poli Timişoara II 2 – 0 (0 – 0)
CETATE: Bodea – Jude (86 Kelemen), Nogo (83 Ionică), Agache, Cornea – R. Cristian – Bloj, Stoenac (90 Lupu), Făgărăşanu – Tecsi (cpt), Szekely (44 Vaştag). Antrenori Viorel Tănase, Tudorel Pelin.
POLI II: Contra – Gavruţă, Cochinţu (cpt) (49 Birău), Lazăr, Iordache – Cherecheş, Murariu – Sporin (81 Sevici), Pădurariu, Bodochi – Sîrbu (62 Săplăcan). Antrenor Victor Collins.
Au marcat: R. Cristian (47), Stoenac (53)





























One Comment