Remiză dramatică în derbyul Ligii întâi la futsal (GALERIE FOTO)
A fost un meci de infarct sâmbătă după amiază în Sala Sporturilor din Deva, între ocupantele primelor două locuri în campionatul naţional de futsal. La final, Autoberagmo şi United Galaţi au terminat la egalitate, 3 – 3, după un joc care a avut tot ce se poate imagina: futsal de calitate, tensiune pe teren, răsturnări de scor, decizii controversate ale arbitrilor, un penalty marcat, unul ratat, o eliminare şi un gol înscris când tabela de scor indica doar cinci secunde rămase de disputat.
Chiar şi lipsiţi de aportul lui Pânzaru – suspendat şi Ignat – accidentat, devenii au controlat meciul aproape în totalitate. Prima repriză s-a desfăşurat în nota de dominare a gazdelor, care s-au instalat încă din start la cârma partidei şi şi-au creat numeroase ocazii, însă au ratat exasperant de mult. La doar câteva secunde de la lovitura de începere a partidei, Nuno Coco a reluat cu capul centrarea lui Cristi Matei, însă Wellington a respins cu un reflex bun de puţin peste poartă. Tot Nuno a trimis periculos în faţa porţii în acelaşi minut 1, însă Burdujel a intervenit bine şi a respins balonul.
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile
După ce Iancu a scos şutul lui Lascu, iar după cornerul acordat acesta a trimis razant peste poartă (min. 3), Robert Matei ratează preluarea la un contraatac promiţător, Cristi Matei iroseşte o şansă imensă, trimiţând din apropiere în portar (min. 4), Ferreira nu nimereşte poarta (min. 5) şi tot el şutează în Wellington (min. 6), consemnând minutul şi ocazia pentru deveni.
Şi, aşa cum se întâmplă deseori în asemenea situaţii, cei care au înscris au fost oaspeţii, la una dintre rarele lor incursiuni ofensive. Apostol, bine găsit de Cireş în apropierea porţii, a împins balonul în plasă pentru 0 – 1 în minutul 7. După ce centrarea lui Obadă nu găseşte pe nimeni la finalizare, gălăţenii au o ocazie uriaşă de a majora scorul, însă Moldoveanu, găsit complet liber după o schemă la o lovitură liberă, nu reuşeşte să trimită în poarta goală în minutul 8.
De aici încolo Autobergamo se dezlănţuie pur şi simplu, însă ratările sau intervenţiile portarului Wellington sunt pur şi simplu exasperante. Nuno Coco în minutele 8, 11, 12 – de două ori, 19 şi 20, Robert Matei în min. 18 şi 20 – în două rânduri, Obadă şi Ique Ribeiro trec pe lângă egalare, de partea cealaltă doar Lascu şi Crăciun având pentru United ocazii de gol, şuturi lor ocolind însă poarta lui Iancu.
Nu s-a mai punctat însă până la pauză, astfel încât la cabine s-a intrat 0 – 1, scor mai degrabă de fotbal decât de futsal.
Goluri şi nervi după pauză
Partea secundă a avut aceeaşi aspect al jocului, cu gazdele la timona partidei, numai că de data aceasta au apărut şi golurile. După ce Cristi Matei, Nuno Coco şi Obadă nu găsesc drumul spre gol, iese în sfârşit la rampă căpitanul Cristi Matei, care a înscris de două ori în acelaşi minut 23. Mai întâi s-a aflat la capătul unei combinaţii frumoase între Ferreira şi Robert Matei, apoi a fructificat un atac purtat bine de Obadă şi Robert Matei, iar devenii au trecut pentru prima oară în avantaj, 2 – 1.
Autobergamo putea să îşi majoreze avansul de goluri şi să închidă practic meciul, însă a ratat în continuare foarte multe oportunităţi de a marca, unele de-a dreptul uriaşe. Rând pe rând, nu iese un-doiul între Ique şi Tacot, acelaşi Ique îl ia la ţintă pe portarul gălăţean, lovitura liberă bătută de Ferreira este respinsă în corner de Wellington, tot Ferreira trimite de puţin pe lângă poartă, iar şutul din întoarcere a lui Nuno Coco este prea slab pentru a-l învinge pe Wellington, aflat în zi de graţie.
Iancu se remarcă şi el la şuturile lui Burdujel şi Cireş, după care Autobergamo reia bombardamentul la poarta lui United. Obadă încearcă un dribling în plus pe contraatac, Robert Matei trage în portar, Nuno şi Obadă mai irosesc o oportunitate, pentru ca în minutul 30 Galaţiul să acumuleze şase greşeli de echipă.
2 – 2 în loc de 3 – 1
Cristi Matei, care până atunci a fost omul meciului graţie celor două goluri marcate, a trimis însă pe lângă poartă lovitură de pedeapsă de la 10 metri acordată în minutul 30. Un minut mai târziu Tacot trimite în portar din situaţie de singur-singurel cu acesta, după care United îşi revine parcă din pumni, prinde curaj şi începe să conteze în atac. Lascu îşi cadrează şutul de trei ori pentru a prinde unul pe cadrul porţii, apărat însă de Iancu, care mai are o intervenţie salutară la şutul lui Cojoc. Un un-doi între Ferreira şi Nuno nu iese, Iancu îşi demonstrează clasa blocându-l pe Lascu, scăpat singur pe contraatac, după care Nuno Coco nimereşte transversala în min. 35. Şi, cum ratările se răzbună, în acelaşi minut 35, Crăciun, rămas complet nemarcat la un corner, face 2 – 2 şi reechilibrează un meci care se putea rupe în favoarea devenilor în mai multe rânduri.
Dramă şi suspans la superlativ
Devenii au cerut în mai multe rânduri faulturi la câteva intervenţii la limita regulamentului – sau peste – ale oaspeţilor, însă arbitrii s-au ferit cu consecvenţă să le acorde, ceea ce ar fi dus la un nou penalty pentru gazde. Pe acest fond de mare nervozitate în teren, pe băncile tehnice şi în tribune, a apărut şi cartonaşul roşu acordat lui Ferreira în minutul 37, iar Autobergamo a trebuit să evolueze pentru două minute doar cu trei jucători de câmp.
Iancu a fost însă în acele momente îngerul păzitor al porţii lui Autobergamo, având trei intervenţii excepţionale. Mai mult, gazdele au reuşit imposbilul în inferioritate numerică, Robert Matei obţinând faultul şi tot el transformând lovitura de la 10 metri acordată în minutul 38. Gălăţenii au trecut în 5 + 0 imediat după gol şi, după ce Iancu mai are două parade excepţionale la ocaziile lui Moldoveanu şi Lascu, egalarea vine aproape nesperat pentru United. Când mai erau de jucat doar cinci secunde, Cojoc şutează în disperare de cauză de la distanţă, iar balonul deviază din mulţimea de jucători aflaţi în faţa porţii devene, păcălindu-l pe Iancu şi strecurându-se în plasă.
Acest 3 – 3, rezultat identic cu cel înregistrat în tur la Galaţi, face ca United să rămână cu un punct în faţa lui Autobergamo în clasamentul Ligii întâi, însă cele mai avantajate de acest egal sunt fără îndoială urmăritoarele lor, care au avut astfel ocazia de a reduce decalajul care le separa de primele două clasate.
„Asta e, noi am avut zece ocazii şi am ratat, ei au avut trei ocazii şi au dat trei goluri. Important este ca până la play-off să remediem deficienţele din jocul nostru, să muncim şi să facem ce trebuie ca să ne prezentăm bine acolo, la meciurile decisive”, a declarat la finalul jocului de sâmbătă Florin Ignat, antrenorul – jucător al devenilor, absent de pe teren din cauza unei accidentări.
AUTOBERGAMO: Iancu, Toniţa, Savu – Robert Matei, Cristian Matei, Obadă, Nuno Coco, Ique Ribeiro, Tacot, Ferreira. Antrenor Florin Ignat.
UNITED: Wellington, Păduraru – Lascu, Burdujel, Cireş, Moldoveanu, Apostol, Crăciun, Bâgu, Tudose, Popa, Cojoc. Antrenor David Asandei.
Au marcat: Cristi Matei (min. 23 şi 23), Robert Matei (38), respectiv Apostol (7), Crăciun (35), Cojoc (40).