glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Reglare de conturi între adolescenţi

Un adolescent în vârstă de 15 ani a rămas fără telefonul mobil pe care îl avea într-un buzunar de la pantaloni, în timp ce se deplasa înspre strada Traian, din municipiul Vulcan, în zona unui teren viran. Autorul furtului, alt minor, la care adolescentul ar fi avut o datorie.

Poliţiştii vulcăneni au fost alertaţi, în jurul orei 15:45, cu privire la faptul că unui minor în vârstă de 15 ani i-a fost sustras un telefon mobil din buzunar, în timp ce se deplasa înspre strada Traian din municipiul Vulcan. Ajunşi la locul indicat, oamenii legii au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, că prezumtivul autor al furtului este un adolescent în vârstă de 16 ani, din municipiul Vulcan. Acesta le-a spus poliţiştilor că a recurs la acest gest pe motiv că adolescentul în vârstă de 15 ani îi datora o sumă de bani, pe care nu i-a restituit-o. Astfel, a considerat de cuviinţă să îi reţină amicului său telefonul până îşi achită datoria. De voie de nevoie, adolescentul le-a dat oamenilor legii telefonul amicului său, iar acum este cercetat, pe numele suspectului fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Back to top button