(Re)debut de nota 10!
Singura echipă de futsal din judeţ a început anul exact cum l-a terminat pe precedentul: cu o victorie. Şi cu spectacol, evident! Alb-vişiniii au trecut, la pas, 10-3 (4-1), în deplasare, de Progresul Focşani, în primul joc al rundei a 14-a.
Robert Matei şi Robert Lupu (reveniţi, împreună cu Vlad Iancu şi Cristi Matei, de la Campionatul European din Belgia) au făcut legea pe parchet. Primul a reuşit să puncteze de patru ori, în vreme ce colegul său s-a mulţumit doar cu o „dublă”.
11 în tur, 10 în retur
Forţaţi de Federaţie să evolueze primii în 2014, deşi au avut patru jucători în lotul Naţionalei ce a luat startul la Europeanul din Belgia, devenii au căutat să rezolve rapid deplasarea de la Focşani. Astfel că până la pauză aveau deja 4-1! Marcatori: Robert Matei (3, 10, 16) şi Robert Lupu (8). Gazdele, care au punctat doar prin Ungureanu în prima parte, n-au ştiut ce le-a lovit nici la reluare, după ce Macingo şi Ţiglar au punctat în decurs de doar câteva secunde. Popa a mai înscris şi el, dar aceiaşi Macingo şi Lupu au lovit din nou şi Deva conducea cu 8-2 cu doar zece minute înainte de final. Unul mult mai relaxat. Chiar şi aşa, Moţ şi inepuizabilul Robert Matei (foto) şi-au mai făcut timp să mai marcheze de două ori, făcând ca reuşita lui Burcăcel să conteze doar pentru statistică. 10-3, după ce, în tur, la Deva, fusese 11-1! Autobergamo – care va juca, duminica viitoare, acasă, cu Dunărea Călăraşi – este din nou prima în elită (37 de puncte), cel puţin până în această seară, când campioana City’Us Târgu Mureş va juca pe terenul codaşei, Clujana Cluj-Napoca.






