glasul-hd.ro Web analytics


Actualitate

Reabilitarea Castelului Corvinilor a intrat în linie dreaptă

Reprezentanţii Primăriei Hunedoara anunţă că, în termen de câteva săptămâni, vor ajunge la faza semnării contractului de finanţare europeană pentru proiectul de restaurare şi reabilitare a Castelului Corvinilor în valoare de 5 milioane de euro.

Deja se fac şi demersuri pentru licitaţiile menite să desemneze firma care va executa proiectul tehnic al lucrării, respectiv care se va ocupa de consultanţă în implementarea proiectului. „Ni s-a sugerat să începem şi demersurile pentru licitaţie pentru că astfel câştigăm timp, vreo 30 – 40 de zile. În paralel dorim să facem o investiţie pentru agrementarea Sălii Cavalerilor cu mobilier, armuri şi alte obiecte de epocă medievală.  Pentru parcul medieval din imediata apropiere a Castelului Corvinilor (investiţie în valoare de 3 milioane de euro considerată neeligibilă pentru fonduri europene din cauză că ar produce venituri – n.red.) analizăm varianta unui parteneriat public-privat”, a declarat primarul Dan Bobouţanu.

Tags
Back to top button
Close
Close