Razie în Petroşani
O razie a poliţiştilor, organizată la finele săptămânii trecute în cartierele Aeroport şi Saşa din Petroşani, a dus la identificarea unor persoane suspectate de furt şi lovire, dar şi la aplicarea unor amenzi la Legea privind transportul de mărfuri şi persoane.
Un adolescent de 17 ani acuzat penal pentru lovire a fost identificat de poliţişti în cadrul raziei. Un alt bărbat, bănuit că în aprilie a furat doi paleţi metalici în valoare de 1.000 de lei, a fost prins de poliţişti în cadrul aceleiaşi acţiuni.
Tot în cadrul raziei, reprezentanţii Biroului de Investigare a Fraudelor şi cei ai Biroului Rutier au verificat respectarea prevederilor legale privind transportul de mărfuri şi persoane. Peste 30 de autovehicule au fost controlate de poliţişti. Celor care nu au respectat legislaţia li s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.990 lei. De asemenea, au fost reţinute două plăcuţe de înmatriculare şi o carte de identitate a unui autovehicul.






