glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Razie în căminele cu scandaluri din Deva

Locatarii căminelor sociale de pe Aleea Moţilor din Deva s-au trezit, vinerea trecută, dis-de-dimineaţă cu poliţişti şi angajaţi ai Primăriei la uşă. La ora 06.30, reprezentanţii autorităţilor au demarat o razie în căminele amintite, pe parcursul căreia au fost legitimate 80 de persoane, majoritatea fiind apoi verificate şi în baza de date a Poliţiei.

29 de indivizi au fost duşi apoi la Poliţia municipiului Deva pentru a fi fotografiaţi şi amprentaţi. Cinci persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni au fost audiate, iar opt au primit amenzi pentru diferite contravenţii. Poliţiştii aveau suspiciuni că în cele două cămine locuiesc fără forme legale mai multe persoane care sunt predispuse la comiterea de infracţiuni.

Acţiunile de acest gen vor fi întreprinse lunar

Razia a avut loc în urma numeroaselor reclamaţii făcute la Primărie şi Poliţie de unii locatari ai blocurilor în cauză, nemulţumiţi de scandalurile repetate ce au loc în imobilele vizate de razia de vineri dimineaţa. Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, (care a fost şi el prezent la acţiune – n.red.) susține că astfel de acțiuni vor fi întreprinse, de acum înainte, lunar. „Au venit foarte mulți cetățeni din blocurile de vizavi de aceste cămine și s-au plâns de mizeria și scandalul pe care le fac acești locatari. Aceste razii vor continua și la căminele pe care le mai are Condor în zona Bejan, unde sunt niște improvizații de locuințe. Însă, vă pot spune din prima discuție cu reprezentanții Poliției că raziile vor fi lunare pentru a verifica oamenii care locuiesc în aceste cămine”, a precizat edilul devean. La rândul lor, reprezentantul societății „Condor” susține că de mai mulți ani în imobilul pe care îl au pe Aleea Moților locuiesc cu forme nelegale și fără a avea un contract zeci de oameni. „Acești locatari ne creează foarte multe probleme. În primul rând pentru că nu au contracte și nici nu au plătit chirii de vreo șapte ani. Vom face demersurile care trebuie pentru a-i evacua din bloc, iar în primăvara acestui an ne vom apuca de renovat imobilul”, susține administratorul Condor, Constantin Fedorean.

În paralel, o echipă de lucru a firmei de salubritate a demarat în zona căminelor de pe Aleea Moților o amplă acțiune de curățenie, având în vedere că zona a fost transformată de locatari într-o adevărată groapă de gunoi.

Back to top button