glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Răsfăț la AquaLand: Clienții pot beneficia de pedichiură cu pești

Clienţii Complexului AquaLand pot beneficia de un nou răsfăţ: pedichiură cu peşti. Aceasta este realizată cu ajutorul peştişorilor din specia Garra Rufa, supranumiţi şi „peştii-doctor” pentru că se hrănesc cu pielea moartă din zonele afectate, fără să se atingă de pielea sănătoasă.

Cei care trec pragul complexului AquaLand se pot relaxa printr-o metodă unică în județul Hunedoara: pedichiura cu pești. În timpul terapiei, clientul îşi aşază picioarele într-un recipient plin cu peşti, iar procedeul nu este unul dureros pentru că Garra Rufa nu au dinţi. În plus, peştii eliberează o secreţie enzimatică pe bază de dithranol, un component de bază al cremelor dermatologice, care echilibrează PH-ul pielii şi ajută celulele să se regenereze. Preţul tratamentului este 1 leu pe minut, iar şedinţa minimă este de 10 minute pentru adulţi şi 5 minute în cazul copiilor. Peştii Garra Rufa fac parte din familia crapului, sunt originari din Turcia şi sunt folosiţi de sute de ani în scop medical.

Aceasta este cea de trei lună consecutivă în care noua conducere a Complexului AquaLand își arată eficiența, centrul de relaxare fiind pe profit.

Tags
Back to top button
Close
Close