glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Răpitorii lui Stoica jr. rămân “la răcoare”

Cei doi tineri care, în urmă cu aproximativ două săptămâni, l-au răpit şi agresat pe fiul liderului Sindicatului “Speranţa” din Orăştie, Constantin Stoica, rămân după gratii.

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au stabilit, ieri, ca răpitorii lui Sergiu Stoica să mai stea după gratii. “Instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpaţii G.A.G şi D.S.N împotriva Sentinţei penale a Judecătoriei Orăştie, astfel se menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de aceştia. De asemenea, instanţa a admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie şi a casat parţial hotărârea atacată în sensul suplimentării obligaţiilor pe care va fi obligat să le respecte inculpatul T.C.D.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Răpire în stil mafiot

Sergiu Stoica a fost bătut duminică seara, în 9 septembrie, într-un bar din Orăştie, băgat cu forţa într-un autoturism şi transportat în localitatea Grădiştea de Munte. Odată ajunşi, băiatul se pare că a fost bătut, legat de un copac şi abandonat în pădure. Acesta a fost găsit de poliţişti în cursul zilei de luni, când au fost prinşi şi răpitorii. Pentru leziunile suferite, tânărul a obţinut certificat medico-legal, având nevoie de opt zile de îngrijiri medicale. Doi dintre răpitori, în vârstă de 25, respectiv 26 de ani, din comuna Beriu, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Cel de-al treilea, în vârstă de 30 de ani, a primit interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu.
Şi tatăl tânărului, lider sindical şi preşedinte al organizaţiei PRM din localitate, Constantin Stoica, a fost agresat de tatăl unuia dintre tinerii care i-au răpit fiul. Acesta, imediat după ce a aflat că fiul său a fost răpit, a plecat împreună cu soţia sa la părinţii unuia dintre răpitori. Odată ajuns, se pare că Stoica a fost “întâmpinat” cu un “tir” de lovituri, pentru care ar fi primit 24 de zile de îngrijiri medicale, iar autoturismul i-a fost distrus. A găsit înţelegere, însă, la tatăl altui suspect de răpirea fiului său, împreună cu care s-a deplasat spre localitatea Costeşti pentru a-şi căuta fiul.

Răpitorii ar fi vrut să-i dea o lecţie tânărului Stoica

Surse din rândul anchetatorilor au precizat faptul că tinerii care l-au răpit pe fiul sindicalistului orăştian au declarat că au vrut să-i dea “o lecţie” lui Sergiu Stoica. Aceştia ar fi spus că tânărul ar fi sustras motorină, cu ceva timp în urmă, din rezervorul unuia dintre răpitori.

Back to top button