glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Răi de plată. Asociaţiile de proprietari din Deva au datorii de 8 milioane de lei la serviciul de termoficare

Valoarea datoriilor pe care asociaţiile de proprietari din municipiul Deva o are către furnizorul de agent termic şi apă caldă a atins cote alarmante. Serviciul de termoficare încearcă să-şi recupereze creanţele în instanţă, iar în paralel derulează un program de contorizare individuală a unităţilor locative.

Aproximativ 80 de miliarde de lei vechi este valoarea totală a datoriilor pe care asociaţiile de proprietari şi locatari din municipiul Deva o are către furnizorul de agent termic şi apă caldă. Suma este exorbitantă şi a fost acumulată pe parcursul mai multor ani.

Top 10 asociaţii cu datorii

Cea mai mare datorie înregistrată de o asociaţie de proprietari depăşeşte suma de 2,4 miliarde de lei vechi. Este vorba despre Asociaţia de locatari 127 ale cărei datorii s-au acumult de mai bine de doi ani. A fost nevoie de debranşarea apartamentelor de la reţeaua de furnizare a agentului termic şi apă caldă pentru ca administratorul să achite o sumă infimă, de doar 2.450 de lei. Primele zece asociaţii în funcţie de valoarea creaţenlor către Serviciul de termoficare cumulează o datorie de peste 1,7 miliarde de lei vechi. Valoarea totală a datoriilor pe care trebuie să le recuperăm se ridică la 80 de miliarde de lei vechi. Juriştii noştri încearcă să recupereze în instanţă. Valoarea mare a datoriilor ne pune într-o situaţie dificilă, pentru că devenim nerentabili”, a precizat şeful Serviciului de termoficare, Florin Alba. Situaţia cea mai deranjată este faptul că în unele situaţii, în urma debranşărilor, consumatorii cu cheltuielile achitate la zi sunt debranşaţi de la reţea din cauza datoriilor asociaţiei către Serviciul de termoficare. Pentru a evita astfel de situaţii, în Deva a fost demarat un program de contorizare individuală a unităţilor locative branşate la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.

Până acum avem 700 de apartamente branşate separat prin programul de contorizare individuală. Având contorul la uşă, putem debranşa proprietarul rău-platnic fără a mai avea de suferit şi ceilalţi vecini cu cheltuielile achitate la zi. Avem multe solicitări, dar până să fie contorizate toate blocurile va mai dura”, a adăugat Florin Alba.

Uneori banii se pierd pe drum

Există şi situaţii atipice şi care ridică numeroase semne de întrebare cu privire la modul în care sunt gestionaţi banii colectaţi de administratorii asociaţiilor de proprietari. În unele cazuri s-a ajuns la debranşarea unor asociaţii care aveau cheltuielile încasate la zi de la proprietari. Banii colectaţi nu au fost însă direcţionaţi spre Serviciul de termoficare sau alţi operatori de servicii. Întrebarea care rămâne este: Ce s-a întâmplat cu banii? E o mare problemă cu care ne confruntăm. Administratorii strâng banii de la amărâţii de proprietari, mai ales cei bătrâni, şi nu mai plătesc serviciile. Nu mai au ce fura şi s-a găsit un El-Dorado. Oamenii nu mai vin să se plângă pentru că le este lehamite şi greaţă de tupeul administratorilor”, spune preşedintele Uniunii Asociaţilor de Proprietari din Deva, Leonida Căzănaru. 

Back to top button