Puneţi STOP crizei!
FC Hunedoara va încerca să îşi revină după trei eşecuri la rând, toate la zero! Elevii lui Titi Alexoi caută revirimentul, mâine, pe propriul teren, în compania celor de la Millenium Giarmata, ocupanta locului patru în ierarhia seriei a IV-a.
Bănăţenii le-au pus mai tot timpul probleme hunedorenilor, indiferent de lotul şi banca tehnică avută în ultimii ani pe Cerna. Şi acum, echipa din comuna timişeană vine cu gândul tot la victorie, având în vedere că distanţa faţă de liderul din Becicherecu Mic este de doar două puncte. În schimb, gazdele par să nu se mai regăsească, având în vedere că au cedat în ultimele trei etape, de fiecare dată cu 0-2, indiferent că au jucat acasă sau în deplasare. „Sunt convins că în prima fază domnul antrenor va lua deciziile care se impun. Aşa e profesionist. Mergem înainte!”, a spus, după eşecul cu ACSO Filiaşi, Alin Barna, preşedintele clubului hunedorean, care este convins însă că echipa de frâiele căreia se ocupă îşi va reveni odată cu jocul de mâine. Partida va începe ca de obicei de la ora 14.00, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.
PROGRAMUL COMPLET AL ETAPEI A XI-A
Vulturii Lugoj – Pandurii II
ACSVM Craiova – Naţional Sebiş
FC Hunedoara – Millenium Giarmata
Becicherecu Mic – Minerul Mehedinţi
CS Ineu – UTA Bătrâna Doamnă
Ştiinţa Turceni – Minerul Motru
ACSO Filiaşi stă.






