glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Protestele de susţinere a lui Bende Barna continuă. Prefectura va stabili legalitatea procedurii de demitere a conducerii spitalului din Hunedoara

Zeci de angajaţi ai Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara au continuat ieri dimineaţă manifestările de protest împotriva demiterii managerului Bende Barna. În ciuda oprobiului public, primarul din localitate, Viorel Arion, a înaintat Consiliului de Administraţie dispoziţia privind numirea managerului interimar şi a membrilor comitetului director. O parte a consilierilor locali şi liderii de sindicat din spital s-au adresat Prefecturii cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate şi a dispoziţiei primarului.

Consiliul de Administraţie al spitalului din Hunedoara s-a întrunit ieri dimineaţă în şedinţă pentru a lua act de cele patru dispoziţii ale primarului, care figurează ca fiind emise în data de 15 martie, dată la care a fost revocat procesul verbal care a stat la baza demiterii conducerii spitalului. În timp ce zeci de angajaţi ai spitalului îşi manifestau nemulţumirea cu privire la schimbarea managerului, membrii Consiliului de Administraţie au fost nevoiţi să ia act de dispoziţiile primarului Viorel Arion prin care a fost numită noua conducere a spitalului.

“Mingea e în terenul Prefecturii”

Silviei Ghenea i-a revenit postul de manager interimar al unităţii medicale, în timp ce alţi trei apropiaţi ai edilului din Hunedoara au fost desemnaţi să facă parte din comitetul director. Astfel, Nicuşor Ştefan este directorul financiar contabil, Radu Carolina este directorul medical, iar Claudia Şuteu este directorul de îngrijiri.

“Ne-am întrunit luni dimineaţă în şedinţă şi am luat act de dispoziţiile primarului prin care este numită noua conducere a spitalului. Vineri, până la ora la care a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie, nu fusese emisă nici o dispoziţie, deşi cea care ne-a fost prezentată figurează cu data de 15 martie. Nu ştim la ce oră a fost emisă. Tot vineri, la ora 17 şi jumătate, noi am trimis Primăriei şi Prefecturii decizia consiliului prin care a fost revocat procesul verbal al şedinţei în care a fost aprobată demiterea conducerii spitalului. A fost solicitată revocarea dispoziţiei primarului pentru că juridic a rămas fără obiect. În acest moment, mingea e în terenul Prefecturii”, a precizat preşedintele Consiliului de Administraţie al spitalului, Constantin Rusu.

Sindicaliştii au solicitat comisie de dialog social

Singura instituţie care poate clarifica lucrurile în cazul demiterii conducerii unităţii medicale este Prefectura Hunedoara. Conducerea instituţiei se poate pronunţa doar asupra legalităţii procedurii de demitere, nu şi a oportunităţii. “Contractul existent este între primărie şi echipa managerială. Noi putem doar să ne pronunţăm asupra legalităţii procedurii de demitere. Primăria are termen de zece zile pentru a ne transmite documentele. Rămâne să le analizăm şi să ne pronunţăm asupra legalităţii”, a precizat prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu. Acesta a mai precizat şi faptul că astăzi va avea loc, la solicitarea sindicaliştilor “Cartel Alfa” şi “Honoris Causa”, o comisie de dialog social pe această temă.

(Foto: Silvia Ghenea a fost numită manager interimar la Spitalul din Hunedoara)

Back to top button