glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateUltima oră

Protest suspendat la Mintia

Administraţia promite că va plăti salariile până mâine după-amiază

Cei 100 de salariaţi care au protestat azi dimineaţă la Termocentrala Mintia nemulţumiţi că nu şi-au primit încă salariile pe luna trecută şi-au reluat activitatea, după ce administraţia CEH le-a transmis că situaţia se va rezolva cât de curând.

Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, le-a promis energeticienilor că îşi vor primi salariile până mâine (joi) după-amiază.

Liderii ambelor sindicate importante din cadrul Termocentralei s-au deplasat azi dimineaţă la Petroşani pentru discuţii cu administraţia CEH. „Din ce am înţeles eu, salariile se vor plăti mâine sau vineri. A apărut o problemă din cauză că Ministerul Energiei nu a plătit încă unele tranşe din ajutorul de stat acordat pentru închiderea minelor Lonea şi Lupeni. CEH a făcut cheltuieli pentru lucrări de închidere la cele două mine dar nu a primit încă banii cuveniţi. De aici a apărut problema acum. Pe de altă parte, nici noi nu putem să stăm aşa, din două-n două săptămâni, întrebându-ne dacă se plătesc sau nu salariile”, spune liderul Sindicatului „Solidaritatea”, Cristian Iştoc.

Preşedintele celuilalt sindicat al energeticienilor de la Mintia, Mircea Crişovan (foto), spune că, în cazul în care salariile nu se vor plăti mâine după-amiază, vineri dimineaţă este posibil un nou protest, poate chiar mai amplu decât cel de azi dimineaţă, când 100 de angajaţi s-au postat în curtea termocentralei. „Domnul director general a promis că până mâine după-amiază vom avea banii pe carduri. În ianuarie şi februarie nu s-a luat ajutorul de stat pentru Lonea şi Lupeni, dar CEH a cheltuit bani cu cele două exploatări pentru că a avut de unde, deoarece s-a produs cât de cât energie electrică. Acum şi preţurile sunt mai mici dar nici cărbune nu avem. Dac-am fi avut cărbune, am fi produs şi-am fi avut bani de salarii. Ori la noi, merge o jumătate de grup o zi două, se opreşte până se reface stocul minim de cărbune, dup-aia se porneşte iarăşi. Dacă nu se plătesc salariile până mâine după-amiază, eu nu răspund pentru nimic ce se poate întâmpla vineri”, a adăugat Crişovan.

Angajaţii CEH ar fi trebuit să îşi primească salariile pe luna martie la începutul acestei săptămâni. De atunci şi până acum, administraţia CEH nu a explicat public în niciun fel situaţia.

Pe 30 martie Complexul a avut probleme şi cu plata avansurilor pe luna amintită, personalul TESA fiind plătit cu 2-3 zile mai târziu decât termenul obişnuit.