glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Propuneri pentru organizarea Campionatului Realsport Deva

28 de echipe vor lua startul în ligile A, B şi C din Campionatul Realsport de minifotbal Deva în sezonul competiţional 2018 – 2019. Organizatorii doresc să adopte un nou sistem faţă de ediţiile precedente şi roagă reprezentanţii formaţiilor participante să comunice sugestiile şi propunerile lor până pe data de duminică, 23 septembrie a. c., pe adresa de email al campionatului realsportdeva@gmail.com.

Vor fi aproximativ nouă luni de competiţie, între 28 septembrie 2018 – 2 iunie 2019. Sunt prevăzute câte trei tururi de campionat în fiecare ligă, cu play-off şi play-out la Liga A şi – în premieră – cu us sistem de promovare şi retrogradare. Campioana si vicecampiona Realsport Deva vor participa la Campionatul Regional Sud-Vest organizat de Federaţia de Minifotbal din România.

Liga A cu nouă echipe

Cele nouă echipe participante în prima ligă valorică vor disputa 27 de etape, adică trei tururi de campionat în care se joacă fiecare cu fiecare. La sfârşitul acestei prime faze ocupanta locului 9 va retrograda în Liga B, primele patru clasate vor juca în turneul play-off pentru locurile 1 – 4, iar următoarele patru în play-out pentru locurile 5 – 8. În cadrul acestor turnee finale se vor acorda şi puncte bonus pentru rezultatele înregistrate în cele 27 de etape compania contracandidatelor: două puncte pentru victorie, un punct pentru egal, zero pentru înfrângere, care se vor contabiliza în clasament.
În jocurile din play-off şi play-out în caz de egalitate între echipe la finalul timpului regulamentar se vor executa lovituri de la 7 metri. Echipa câştigătoare primeşte două puncte în clasament, iar învinsa un punct.

Zece echipe în Liga B, nouă în Liga C

Noutatea în Ligile B şi C pentru sezonul 2018 – 2019 este turul intermediar, care este programat în perioada 28 septembrie – 25 noiembrie a. c. Se vor juca în cele două ligi nouă etape, fiecare cu fiecare, la sfârşitul cărora ultimele două clasate din B retrogradează, iar primele două din C promovează. Echipele retrogradate în Liga C vor intra cu cinci puncte handicap (în minus) faţă de punctele acumulate în nouă etape din Liga B, iar echipele promovate în Liga B vor avea zece puncte handicap (în minus) faţă de punctele acumulate în Liga C.
Cele două campionate vor continua din acest punct cu sezonul regulat, sistem tur-retur, câte 18 etape de disputat din fiecare ligă.

Program play-off Liga A

etapa 1, 19 mai 2019: loc 1 – loc 4, loc 2 – loc 3
etapa 2, 26 mai 2019: loc 1 – loc 3, loc 2 – loc 4
etapa 3, 2 iunie 2019: loc 1 – loc 2, loc 3 – loc 4

Program play-out Liga A

etapa 1, 19 mai 2019: loc 5 – loc 8, loc 6 – loc 7
etapa 2, 26 mai 2019: loc 5 – loc 7, loc 6 – loc 8
etapa 3, 2 iunie 2019: loc 5 – loc 6, loc 7 – loc 8