glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Proiectul “Şcoala Discovery” revine în şcolile din judeţ cu programe noi

Proiectul “Şcoala Discovery” revine cu alte 20 de programe noi educative, care vor fi difuzate în fiecare zi pe Discovery Channel. Şi în acest an trei unităţi de învăţământ din judeţ au fost incluse în acest proiect.
Începând de luni, “Şcoala Discovery” aduce peste 20 de programe educative noi, care vor fi difuzate în fiecare zi, de la ora 15.00, pe Discovery Channel şi, în reluare, sâmbăta şi duminica, de la ora 08.00. Au fost selectate trei unităţi de învăţământ din judeţ, pentru a fi monitorizate pe parcursul desfăşurării proiectului: Colegiul Naţional “Decebal”, din Deva, Colegiul Naţional “Iancu de Hunedoara”, din Hunedoara şi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, din Petroşani.
“Avem şi anul acesta implementat proiectul Şcoala Discovery, doar că după ce ne-am mutat în clădirea veche, trebuie să mutăm antena, pentru a se putea uita şi copiii la şcoală, după ore. În momentul de faţă, atât copiii, cât şi părinţii se pot uita pe Discovery şi pot urmări lecţiile elevilor de chimie, biologie, matematică, etc., iar în plus anul acesta vom avea 20 de programe educative noi”, a precizat directorul Colegiului Naţional “Decebal” din Deva, Florin Ilieş. Discovery Networks în parteneriat cu Ministerul Educaţiei a lansat proiectul “Şcoala Discovery”, la începutul anului 2012, reprezentând o iniţiativă destinată susţinerii învăţământului ştiinţific din şcolile româneşti şi integrării resurselor audio-video şi new media în procesul de educaţie.

Back to top button