Proiectele derulate în săptămâna “Şcoala altfel” vor fi premiate
Cele mai bune zece activităţi derulate în şcolile din ţară în cadrul programului “Şcoala altfel” vor fi premiate. Anunţul a fost făcut marţi de Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Participarea la competiţie este benevolă, iar analizarea proiectelor va avea loc în perioada 2-6 aprilie. Potrivit inspectorului de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Raluca Iacobescu, este un concurs la nivel naţional, la care vor participa toate şcolile şi liceele din ţară. “Este o competiţie între activităţile desfăşurate în cadrul săptămânii “Şcoala altfel”. Vor fi analizate activităţile şi pozele acestora, de către un juriu stabilit de minister. Cele mai bune vor fi premiate, iar premierea va fi în data de 1 iunie. Va fi afişat un raport al activităţilor pe site-ul ministerului şi acolo oricine va avea ocazia să voteze. Un procent de 40 la sută va reprezenta votul vizitatorilor pe site, iar restul îi va aparţine juriului. La nivelul judeţului vor participa toate şcolile şi liceele, care au desfăşurat un program cât mai antrenant pentru elevi”, a declarat Raluca Iacobescu.






