glasul-hd.ro Web analytics

Cultură

Profesorul Mircea Lac a primit oficial titlul de „Tezaur Uman Viu”

Profesorul devean Mircea Lac a primit din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale titlul onorific „Tezaur Uman Viu”. Distincția i-a fost acordată în cadrul unei festivități care a avut loc la finalul săptămânii trecute, la București.

Ministerul Culturii și Identității Naționale, în colaborare cu Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a organizat la 1 martie 2019 „Gala Tezaure Umane Vii – 2019”. Evenimentul a avut loc în Aula Ministerului Culturii și Identității Naționale, iar scopul acestuia a fost de a celebra creația românească tradițională și de a marca importanța păstrării tradițiilor prin recunoștința față de persoanele ce promovează și lasă moștenire, tuturor, elemente de patrimoniu național imaterial. Printre cei care au primit acest titlu onorific se numără și Mircea Lac, meșter în prelucrarea lemnului și metalului. Mircea Lac este profesor în cadrul Școlii Populare de Arte de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva și este
cunoscut datorită pasiunii sale nemărginite pentru sculptura în lemn a obiectelor tradiţionale româneşti – pasiune pe care a transmis-o de-a lungul anilor sutelor de copii care i-au trecut pragul atelierului. Dascălul devean a fost declarat „Tezaur Uman Viu” anul trecut, dar doar acum a primit certificatul oficial care atestă acest lucru. „Anul trecut am fost informat despre acest titlu, dar diploma oficială am primit-o doar vineri (n. red. 1 martie), în cadrul unei festivități care a avut loc la București. Este un titlu onorant, care mă bucură foarte mult și pentru care nu pot să spun că am făcut ceva în plus, ci doar mi-am făcut meseria cum am știut eu mai bine”, a declarat Mircea Lac. În cei peste 50 de ani de activitate în domeniu, Mircea Lac a realizat expoziţii cu obiecte tradiţionale şi artizanale în toată lumea. De asemenea, a reuşit, împreună cu elevii săi, să obţină premii importante la zeci de concursuri naţionale şi internaţionale de artă populară reprezentând cu onoare județul Hunedoara.

Mircea Lac este al doilea hunedorean, după instrumentistul Pera Bulz, care primește titlul de „Tezaur Uman Viu”

Citește și:
https://glasul-hd.ro/profesorul-devean-mircea-lac-declarat-tezaur-uman-viu/

Back to top button