glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Problema gunoaielor se adânceşte, iar CJ Hunedoara pare să nu aibă soluţii

Valea Jiului nu va putea depozita gunoi menajer la Tg. Jiu, aşa cum declara în mai ex-preşedintele CJ, Adrian David. Anunţul a fost făcut, marţi, la Petroşani, de vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu.

În schimb, groapa de gunoi de la Vulcan trebuie închisă pe 16 iulie. Soluţia oficialilor CJ ar fi un depozit temporar de deşeuri (pe modelul celui de lângă Deva) care să preia cantităţile de resturi menajere produse în Valea Jiului. Problema este că doar autorizarea unui astfel de depozit temporar durează cel puţin o lună. Pe unde va „scoate cămaşa” Consiliul Judeţean, nu ştim, pentru că ieri nu au putut fi contactaţi nici Dan Stoian, administratorul public din cadrul CJ, nici vicepreşedintele Sorin Vasilescu, cel desemnat să se ocupe de problema gunoaielor.

Situaţia este cu atât mai greu de acceptat cu cât judeţul are un deponeu ecologic la Bârcea Mare, construit cu zeci de milioane de euro, dar care nu poate fi exploatat din cauză că nu există operator desemnat prin licitaţie de către Consiliul Judeţean.

Mai rău, în cazul în care ar prelua şi cele 4.000 de tone lunare de gunoi din Valea Jiului, rampa temporară de la Deva (amenajată pentru a prelua doar o parte din deşeurile judeţului) s-ar umple mult mai devreme de 1 noiembrie, data de la care s-a estimat că deponeul ecologic ar putea fi folosit. Şi mai rău, conform surselor noastre, Consiliul Judeţean nu va reuşi să obţină autorizaţia integrată de mediu pentru deponeul ecologic până la 1 noiembrie. În concluzie, problema gunoaielor din judeţ a devenit deja un bulgăre pornit la vale şi care nu mai poate fi oprit.

Back to top button