glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Probele practice pentru obținerea permisului de conducere, reluate în 2 iunie

Instituția prefectului-județul Hunedoara a definitivat “Planul de măsuri pentru reducerea riscului de contaminare cu  Coronavirusul SARS COV 2 în timpul susținerii probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere.”

Potrivit documentului, începând din 2 iunie 2020, a fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, cu respectarea unor măsuri de protecție față de posibila infecție cu noul coronavirus, atât a candidaților cât și a examinatorilor și a personalului.

Astfel, pentru salariații “Serviciului public comunitar de regim permise și înmatriculări” sunt luate următoarele măsuri:
– vor fi testați pentru verificarea imunității la Sars CoV 2 la începutul activității din program și se va repeta la 14 zile după această testare.
– pe parcursul desfășurării examenului vor fi obligați sa poarte echipamentul de protecție adecvat, adică măști și mănuși de protecție, pe care le vor schimba după 6 ore de examinare.
– dacă se consideră ca autoturismul pregătit pentru examinare nu îndeplinește condițiile de securitate maximă de reducere a riscului de contaminare virală Sars CoV 2, vor refuza începerea examinării până la efectuarea unei dezinfecții corespunzătoare.

Instructorii auto:

– vor efectua, cu ajutorul unor servicii specializate, curățarea și dezinfecția autoturismului înainte de prima examinare și după fiecare candidat.
– vor purta pe tot parcursul examinării mască și mănuși de protecție, pe care le vor schimba după 6 ore de utilizare sau ori de câte ori este nevoie.
– vor efectua triajul epidemiologic al candidaților la intrarea în examen, verificând temperatura prin scanare și simptomatologia prezentată. Dacă temperatura este peste 37,3 grade Celsius se va repeta verificarea temperaturii. Menținerea acestei temperaturi va fi urmata de anunțarea situației salariaților Serviciului de regim premise și înmatriculări, care vor interzice prezentarea candidatului la examen și îndrumarea lui spre medicul de familie sau serviciul de urgenta pentru a fi testat RT-PCR pentru Sars CoV 2.
– vor anunța salariații Serviciului regim premise și înmatriculări dacă candidații au venit ilegal din izolare sau carantină, fiind interzisă examinarea acestora.

Candidații pentru examinare:

– vor prezenta instructorilor datele despre starea lor de sănătate din ultimele 7 zile și alte date solicitate de aceștia.
– vor purta pe tot parcursul examinării măști și mănuși de protecție, conform legislației în vigoare.
– dacă cumva au efectuat un test pentru evidențierea coronavirusului Sars CoV 2 îl vor prezenta instructorului și comisiei de examinare.
– pe parcursul examinării vor evita contactul cu comisia de examinare și cu cei care vor fi prezenți în autoturismul în care vor susține examenul.

Back to top button
Close
Close