glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Printre cei mai buni de pe tatami

Karateka Clubului Sportiv Heian Deva, Andra Daniliuc, va fi prezentă, la finele acestei săptămâni, la Gala Federaţiei Române de Karate WKC ce va avea loc la Turda. Eleva lui Marius Biji are mari şanse să se întoarcă cu o distincţie de la evenimentul care va premia cei mai buni sportivi ai anului recent încheiat.

Înainte de a lua parte la ceremonia organizată de forul român de WKC, Andra va păşi pentru prima dată în 2014 şi pe tatami, cu prilejul Cupei Federaţiei, întrecere ce va preceda festivitatea dedicată celor mai buni karateka din ţară. Sportiva de 18 ani a clubului devean a avut parte de un an aproape perfect în care a reuşit să strângă medalii de la aproape fiecare competiţie internă şi internaţională la care a luat startul. Astfel, în vară, karateka pregătită de Marius Biji a obţinut medalia de bronz în proba de kata senioare din cadrul Campionatelor Mondiale de karate WUKF (a doua organizaţie ca valoare în lume), după ce, cu doar o lună mai devreme se întorcea şi cu două medalii de aur în proba preferată de kata. La aceste performanţe se mai adaugă şi alte câteva zeci de medalii obţinute la întrecerile interne ce au avut loc în diferite colţuri ale ţării. Aflată în primul an la seniori, Andra Daniliuc s-a numărat în ultimii ani printre cei mai buni sportivi ai judeţului, regăsindu-se aproape de fiecare dată în topurile de final de an realizate de către DJTS Hunedoara. În 2012 (ultimul an ca junioară), karateka de la Heian Deva a ocupat locul cinci în topul sportivilor ce practică discipline neolimpice, după ce devenise campioană mondială la CM WUKF (Novi Sad, Serbia) şi dublă campioană europeană la CE EUR&KA (Pordenone, Italia).

Back to top button