glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Primul volum al monografiei judeţului a văzut lumina tiparului

Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat ieri în foaierul Teatrului de Artă din Deva un eveniment cultural de o importanţă excepţională pentru judeţul Hunedoara şi anume, lansarea primului volum din lucrarea “Judeţul Hunedoara, monografie”.

Lucrarea a fost realizată la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, care a argumentat necesitatea realizării acestei monografii, pentru judeţul nostru şi a implicat Biblioteca Judeţeană în acest amplu demers. Este prima lucrare de acest gen dedicată judeţului Hunedoara, o monografie amplă, realizată cu instrumentar ştiinţific de către un colectiv interdisciplinar format din specialişti din principalele instituţii de profil din judeţ. “Lansarea lucrării ‹Judeţul Hunedoara, monografie› este un eveniment îndelung aşteptat şi drag tuturor celor ce sunt legaţi prin mii de fire de ţinuturile hunedorene, din ţara Zarandului în Valea Jiului, din ţinutul Orăştiei în ţara Haţegului. Este prima lucrare de acest gen pe care o publicăm în judeţ, niciodată până acum nu a apărut o monografie amplă, complexă, profesionistă, care este o veritabilă carte de vizită a judeţului Hunedoara”, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”, Sebastian Bara.

“O realizare cu care ne mândrim”

Monografia este o lucrare complexă, structurată în trei volume în care sunt abordate, cu profesionalism, aspecte legate de: geografia judeţului; principalele repere istorice, viaţa spiritual-religioasă; istoria şcolii hunedorene; administraţia judeţului urmărită din perspectivă istorică; patrimoniul cultural; istoria presei hunedorene etc. “Această monografie a fost aşteptată şi foarte mult dorită de publicul larg, care doreşte să-şi cunoască judeţul cu toate frumuseţile şi cu istoria pe care o are. Am fost un colectiv restrâns pe care domnul Bara ne-a coordonat, ne-am întâlnit periodic, am avut un limbaj comun şi totul a decurs foarte bine. Sperăm să fie o realizare cu care să ne mândrim şi să fie un cadou al nostru pentru locuitorii judeţului Hunedoara”, a declarat coordonatoarea Denisa Toma.

Back to top button