glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Primul caz de gripă porcină confirmat în județ

În urma suspiciunii de gripă sezonieră de săptămâna trecută, identificată în cazul unei persoane de vârsta a treia din municipiul Deva, specialiștii de la Institutul „Cantacuzino” de la București au dat verdictul: se confirmă prezența virusului gripal de tip AH1N1 (gripa porcină).

Săptămâna trecută o persoană de vârsta a treia din municipiul Deva a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Deva pentru suspiciune de gripă sezonieră. Conform protocolului, medicii specialiști din județ au trimis analizele pacientei la Laboratorul de analize medicale din cadrul Institutului „Cantacuzino” din București pentru confirmarea sau infirmarea gripei. Potrivit reprezentanților de la Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, ieri, specialiștii de la „Cantacuzino” au dat și rezultatele: se confirmă prezența virusului gripal de tip AH1N1. Acesta este primul caz de gripă porcină identificat în județul Hunedoara în acest sezon rece. „Până acum am avut șase persoane suspecte de gripă, toate internate la Spitalul Județean de Urgență Deva. În cazul a cinci persoane a fost infirmat virusul gripal, dar în cazul unei femei de 79 de ani, nevaccinată antigripal, a fost confirmat virusul gripal AH1N1, adică gripa porcină. Femeia a primit tratamentul corespunzător, iar starea de sănătate este bună, neexistând complicații”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.

43 de persoane din țară au murit până acum de gripă

Back to top button