Primarul Petroşaniului crede că salvarea Jiului ar putea veni din partea întregii comunităţi
Edilul-şef al municipiului din sudul judeţului a declarat în repetate rânduri că Primăria în fruntea căreia se află nu se poate implica direct la Jiul Petroşani, dar vine cu o propunere care, în unele ţări din Vest a prins foarte bine. Implicarea întregii comunităţi. Mai pe scurt, a tuturor celor care iubesc Jiul. “Propun o soluţie care nu este însă dependentă exclusiv de Primăria Petroşani, ci de întreaga comunitate. Să ne aducem aminte că, în ultima sa perioadă de glorie (anii `90) echipa de fot¬bal Jiul Petroşani era susţinută nu doar de sponsori generoşi şi puternici, nu doar prin contribuţia tuturor autorităţilor locale din Valea Jiului, ci în principal din contri¬buţia suporterilor, care cotizau din propriul salariu, în fiecare lună, pentru activi¬tatea CS Jiul, în contul unui abonament la meciurile de acasă ale echipei. Pe acest model, propun să iniţiem o subscripţie publică la care să participe, în primul rând, suporterii echipei, dar şi iubitorii de fotbal din Petroşani, din Valea Jiului şi nu numai. Pentru că soluţia salvării şi relansării în competiţiile de înaltă clasă a acestei echipe nu poate fi decât una a întregii comunităţi”, a declarat, conform gazetadedimineata.ro, Tiberiu Iacob-Ridzi.






