Primarul Devei a încălecat pe-o şa. Pista de biciclete din Deva a fost inaugurată oficial
Doi kilometri şi jumătate de pistă pentru biciclete au fost inauguraţi oficial în cursul zilei de ieri. Administraţia locală a municipiului Deva a dat în folosinţă pista de biciclete amenajată la intrare în Deva, de-a lungul Drumului Naţional 7. Primul care a testat pista a fost edilul devean, Petru Mărginean, acompaniat de câţiva angajaţi ai instituţiei pe care o conduce.
Pista de bicliclete, inaugurată ieri, a fost finalizată încă de la începutul lunii august. Traseul pentru biciclişti măsoară 2,5 kilometri, de la intrare în municipiul Deva, până în zona gării. Lucrarea a fost realizată în baza contractului de reparaţii a şoselelor din municipiu şi a costat 2,6 miliarde de lei vechi. Un preţ totuşi cam piperat, având în vedere faptul că lăţimea acestei piste nu depăşeşte doi metri lăţime.
Pista buclucaşă
Cea mai mare parte a pistei de biciclete este amenajată pe trotuarul pietonal. Parţial, la intrare în Deva, pista a fost construită pe marginea carosabilului, fiind delimitată de benzile de circulaţie de o zonă destinată parcării autovehiculelor. Ideea amenajării locurilor de parcare s-a dovedit a fi neinspirată. O recunosc chiar reprezentanţii administraţiei locale, care se gândesc acum să o anuleze, pentru a evita ca şoferii autoturismelor să confunde pista cu o parcare. „Am văzut maşini de tonaj care parchează pe traseul destinat bicicliştilor. Vom renunţa la zona de parcare, un astfel de loc existând deja la intrare în Deva”, spune primarul Petru Mărginean.
Încă trei kilometri anul viitor
Primăria Deva vrea să prelungească pista de biciclete, iar lucrările vor începe anul viitor. Actuala pistă va fi prelungită, tot de-a lungul drumul naţional, până la ieşire din municipiul Deva înspre Orăştie. „Am promis că vom găsi o soluţie pentru o pistă de biciclete, deoarece în oraş nu se poate face chiar în centru. Fiind înghesuit şi după noua lege rutieră nu ai voie să faci piste de biciclete pe marginea carosabilului. Anul viitor, din zona Gării vom prelungi pista până la ieşire din oraş. Va avea peste trei kilometri şi va fi realizată pe noua proiecţie bugetară. Tot anul viitor, pe proiectul de reabilitare a Coridorului IV de cale ferată va fi amenajată o altă pistă de biciclete, de la ieşire din Deva înspre Sântuhalm”, a adăugat Petru Mărginean. Amatorii de ciclism care vor să testeze noua pistă, dar nu au bicicletă, pot împrumuta una de la centrul de închirieri situat la baza Cetaţii Devei, lângăp telecabină. Centrul este deschis între orele 9:00 şi 19:00, iar devenii pot împrumuta gratuit o bicicletă pe bază de buletin.






