Primăria Hunedoara schimbă regulamentul pentru comerţ
Un nou regulament pentru comerţ a fost adoptat cu câteva luni în urmă de Consiliul Local Hunedoara, însă acum se impune eliminarea unei discriminări. Edilii oraşului au dorit să-i oblige pe comercianţii de coroane funerare şi sicrie să-i împiedice să le mai scoată, la vedere, în afara magazinelor.
Au formulat însă o prevedere generală, iar astfel a apărut o discriminare între comercianţii din oraş şi cei din Piaţa Obor, de exemplu. „Această discriminare dorim să o eliminăm prin introducerea posibilităţii ca marfa să poată fi expusă totuşi şi în afara magazinului doar cu o aprobare scrisă a primarului. Una este să scoatem la vedere sicrie, alta este să punem la vedere buchete de flori”, spune primarul Hunedoarei, Viorel Arion. O altă modificare dorită în regulament doreşte să dea Primăriei posibilitatea de a aloca terenuri, cu suprafeţe de până la 200 de metri pătraţi, comercianţilor interesaţi, fără licitaţie, pe o perioadă de maximum, 180 de zile lucrătoare, astfel încât municipalitatea să nu mai piardă banii din posibile concesiuni în perioadele „moarte” existente între încheierea unui vechi contract şi demararea unuia nou, cu durată mai mare, în urma unei licitaţii.
Proiectul de hotărâre pentru modificarea regulamentului local pentru comerţ este în procedură de dezbatere publică şi poate fi consultat pe site-ul Primăriei Hunedoara.






