glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Primăria Devei aşteaptă răspunsul final al ADR Vest pentru cetate

Proiectul pentru restaurarea şi valorificarea turistică a Incintei I din Cetatea Devei a intrat în ultima fază de evaluare

Primăria Devei a reuşit, pe ultima sută de metri, să depună un proiect la ADR Vest prin care să poată spera la obţinerea unei finanţări pentru restaurarea, conservarea şi valorificarea turistică a celei mai importante zone a Cetăţii, Incinta I. Proiectul a trecut de primele faze ale evaluării, iar acum se aşteaptă un răspuns din partea Agenţiei pentru Dezvoltare Vest.

5 milioane de euro solicită Primăria Devei pentru Incinta I. Cu aceşti bani se doreşte restaurarea, consolidarea şi conservarea zidurilor, dar şi amenajarea unor spaţii atractive pentru turişti, cum ar fi câteva săli de expoziţie şi un spaţiu pentru evenimente culturale. În prima jumătate a anului, primarul Florin Oancea spunea că proiectul are două variante: una în care accentul era pus pe restaurare şi conservare şi o a doua care, pe lângă cele două elemente amintite anterior, promova şi existenţa unor elemente moderne în înfăţişarea finală a Incintei I. „S-a mers pe varianta indicată de Ministerul Culturii, adică varianta care include şi elemente moderne. Acestea au fost stabilite doar în principiu şi ca locaţie, însă detaliile lor vor fi stabilite doar după ce se va face proiectul tehnic (fază la care se va ajunge doar dacă Primăria câştigă finanţarea dorită – n.red.)”, spune Daniela Pârvu, directorul Direcţiei Dezvoltare – Programe din cadrul Primăriei Deva. Daniela Pârvu adaugă că proiectul depus pentru Incinta I a Cetăţii Devei a trecut atât de faza de evaluare privind eligibilitatea cât şi de cea referitoare la problemele tehnico economice, o echipă a ADR Vest efectuâd deja şi vizita în teren, Primăria aflându-se acum în aşteptarea unei decizii a instituţiei care decide alocarea fondurilor europene disponibile pentru astfel de iniţiative.

Palatul uitat

Incinta I a Cetăţii Devei este considerată, de către istorici mai ales, principala atracţie a monumentului. În momentul în care s-a ajuns în situaţia ca Incintele II şi III să fie restaurate pe bani europeni, mai ales în mediul universitar au existat voci care au condamnat ignorarea Incintei I, aici existând şi urmele palatului princiar medieval din cadrul fortificaţiei. De vină a fost însă un întreg lanţ al slăbiciunilor administrative. Cu 10 ani în urmă, Primăria Devei a început lucrări în Incinta I care s-au oprit însă din lipsă de bani. Tot în acea vreme s-a început lucrul la un proiect european ce viza doar Incintele II şi III. Acesta a fost transpus în realitate în perioada 2012 – 2016. Incinta I a rămas astfel (oficial) închisă pentru turişti şi la forma sa grav afectată de trecerea veacurilor. Acum principalul argument al Primăriei Deva ar putea fi însuşi faptul că banii cheltuiţi pentru incintele II şi III (peste 8 milioane de euro) nu şi-ar atinge scopul dacă nu s-ar reabilita şi Incinta I.

Back to top button