Primăria Deva va finanța, anual, Spitalul Județean. Dr. Ioan Demeter: „Este prima dată când administrația locală se implică”
Spitalul Județean de Urgență din Deva se află într-o situație financiară deosebit de grea. Facturi în valoare de 10 milioane de lei sunt, astăzi, neplătite, iar directorul medical susține că unitatea sanitară poate fi blocată, din cauza întârzierilor la plată. Conducerea spitalului a cerut sprijinul Primăriei Deva, deși unitatea nu se află în subordinea Consiliului Local Deva, ci în a Consiliului Județean.

În ședința de Consiliu Local Deva, care a avut loc marți, consilierul local Ioan Demeter (PSD), care este și director medical al Spitalului Județean de Urgență, a expus situația financiară a unității sanitare, cerând sprijin de la Primărie. Medicul a relatat că, deși, anii trecuți a cerut bani de la fosta administrație locală, spitalul nu a primit nimic. „Avem o situație financiară nu prea roză și ar fi binevenit un sprijin financiar din partea Primăriei Deva, având în vedere că peste 50% dintre pacienți sunt deveni. Am rugat membrii Consiliului Local și anii trecuți, ei au fost de acord, dar se pare că a rămas undeva la periferia priorităților CL Deva. Vă sugerez una dintre soluțiile legale pentru finanțarea spitalului (n.r. care este în subordinea Consiliului Județean) și anume asocierea dintre Consiliul Local și cel Județean. Există alte primării care au reușit să facă acest lucru. Avem nevoie mare în acest moment, pentru că în fiecare lună putem bloca spitalul, din cauza întârzierilor de plată. Nu vreau să învinovățesc pe nimeni. (…) Primarul actual și Consiliul Local actual ar putea să se aplece și asupra acestei probleme”, a spus dr. Ioan Demeter. Răspunsul edilului Mircia Muntean la această situație dificilă a fost: „Domnule director, fixați ora, și noi vom veni mâine dimineață (n.r. miercuri) să discutăm, împreună cu doamnă secretară și cu Direcția Economică, să vedem soluțiile care sunt”, i-a răspuns, marți, primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, lui Demeter.
Edilul s-a ținut de promisiune

Ieri dimineață, la ora 9, primarul Mircia Muntean, împreună cu mai mulți angajați ai administrației locale, au mers la Spitalul Județean, pentru a vedea ce e de făcut. „Anii trecuți nu am avut succes, dar de data aceasta, primarul cu tot stafful au venit extraordinar de repede și chiar m-am bucurat și le mulțumesc pentru că au avut receptivitate. Am făcut următoarea propunere: ca în fiecare an primăria să facă o sponsorizare sau să se facă o asociere între cele două Consilii, cel Local și cel Județean. Primarul este foarte receptiv și Consiliul Local la fel”, a declarat după întâlnirea cu edilul Devei, Ioan Demeter. Primarul Mircia Muntean spune că, anual, administrația locală va finanța unitatea sanitară. „Vom da 50.000 de lei, anual. Vechea administrație nu a vrut să dea importanță, a considerat că spitalul nu e o prioritate. Astăzi e o urgență pentru aparatura de specialitate gastro-intestinală, pentru că unul din tuburile aparatului s-au stricat și se poate repara doar în Japonia. 50.000 de lei vechi costă doar reparația. Am convenit ca în ședința de miercuri să oferim noi acești bani”, a declarat edilul Mircia Muntean.






2 Comments