glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Primăria Deva scumpeşte doar parcările

Consiliul Local al Devei va discuta luni nivelul taxelor şi impozitelor locale pe 2019, taxele pentru locurile de parcare închiriate şi subvenţia pentru căldură. Primarul Devei, Florin Oancea, spune că se vor scumpi doar parcările, cu aproximativ 3 la sută, iar asta pentru că aşa prevede legea.

„Taxele şi impozitele în Deva vor rămâne la fel şi în 2019, pentru că aşa am promis. Veniturile proprii ale unei primării sunt importante, dar nu aşa se face dezvoltarea unui oraş. Preferăm să menţinem taxele şi impozitele la acelaşi nivel şi să încercăm să obţinem bani pentru investiţii prin proiecte cu finanţare guvernamentală şi proiecte pentru care cerem fonduri europene. Tarifele pentru locurile de parcare se indexează doar cu rata inflaţiei, pentru că aşa prevede legea”, declară Florin Oancea.
Acesta adaugă că nu va creşte nici preţul gigacaloriei în Deva, Primăria preferând să majoreze cu aproximativ 20 la sută subvenţiile pentru căldură. În urmă cu câteva săptămâni, Florin Oancea spunea că este posibil să se ajungă şi la o creştere cu 18 lei pe gigacalorie şi în ce priveşte suma pe care o plătesc devenii ale căror locuinţe sunt încă racordate la sistemul centralizat: „Au fost tot felul de variante, cu tot felul de cifre, în discuţie. Până la urmă, împreună cu cei de la Termocentrala Mintia, am reuşit să găsim o soluţie fără să mai fie nevoie să se ajungă și la majorări de tarife pentru clienții casnici”.