Prima etapă de înscrieri la clasa pregătitoare se încheie astăzi. Peste 2.800 de prichindei vor începe din toamnă primele cursuri ale clasei pregătitoare
Un număr de 2.808 elevi au fost înscrişi până acum în clasa pregătitoare. Astăzi este ultima zi de înscriere, iar dacă părinţii nu au avut timp să-şi înscrie micuţii până acum, să stea liniştiţi deoarece urmează o a doua etapă de înscriere.
În data de 14 martie a debutat prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare. La nivelul judeţului Hunedoara există peste 3.900 de locuri destinate acestei clase, iar în anul şcolar 2014 – 2015 vor funcţiona în judeţ 159 de clase pregătitoare. Astăzi este ultima zi de înscriere în „clasa 0”, iar potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, până în cursul zilei de ieri, au fost înregistrate în calculator peste 2.800 de dosare. „Până la această oră avem înscrişi 2.808 copii în clasa pregătitoare, dar înscrierile continuă şi mâine (n. red. astăzi) până la ora 20:00. De asemenea, părinţii care nu au apucat să-şi înscrie copiii în această perioadă în clasa pregătitoare pot să stea liniştiţi deoarece în perioada 25 martie – 4 aprilie va urma o a doua etapă de înscrieri. La nivelul judeţului există peste 3.900 de locuri disponibile pentru pregătitoare, mult mai multe decât numărul elevilor recenzaţi ”, a precizat inspector şcolar Lavinia Ilina.
744 de preşcolari au fost evaluaţi psihosomatic
La nivelul judeţului Hunedoara au fost evaluaţi psihosomatic peste 700 de preşcolari de către psihologii hunedoreni. Evaluarea psihosomatică s-a realizat în perioada 18 februarie – 12 martie, în 12 centre de evaluare organizate în judeţ. Conform reprezentanţilor IŞJ Hunedoara, dintre elevii evaluaţi psihosomatic, cei mai mulţi vor merge în clasa pregătitoare.
„Au fost evaluaţi 744 de preşcolari hunedoreni. Dintre aceştia, 626 vor merge în clasa pregătitoare, 91 în clasa I, iar 27 au primit recomandare pentru înscrierea la grădiniţă, în grupa mare”, a adăugat Lavinia Ilina.
159 de clase pregătitoare vor funcţiona în anul şcolar următor
În intervalul 21 – 22 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi al inspectoratului şcolar, candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă. A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 25 martie – 4 aprilie, iar în data de 11 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 14 şi 18 aprilie, inspectoratul şcolar va soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.






