Pricepuţii meşteri gălăţeni “fabrică” cazanele de ţuică pe malul Mureşului

Chiar şi în vremuri de criză, romii din Galaţi spun că meşteşugul moştenit de la părinţi este unul profitabil. Ibricele, ceaunele şi cazanele de ţuică făcute de Gheorghe Stănescu pe malul Mureşului au ajuns şi în satele din împrejurime.

Clanul Stănescu, neam vestit de rromi căldărari, au poposit de o săptămână în localitatea Şoimuş. Şi-au instalat două corturi mari şi s-au apucat de treabă. Cu un ciocan, o nicovală, “un cositor Mexican” şi o bugată de alamă, căldărarii meşteresc de dimineaţa şi până seara. Din mâinile lor “răsar” cazane, ibrice, ceaune, toate făcute manual, lustruite şi numai bune de vânzare.
“În fiecare an, când se fac prunele, ne luăm şatra şi plecăm prin ţară. Anul trecut am fost la Uroi iar acum am venit în zona Mureşului. Aici încep oamenii să facă ţuica, când se fac prunele, iar noi mergem şi le vindem cazane. După ce ne-am instalat corturile, fiecare membru al şatrei ia ciocanul şi nicovala în mână şi începe să modeleze componentele cazanului. Confecţionăm cazane de ţuică, ceaune, ibrice şi tot felul de vase din alamă, după care le vindem pentru a face un ban”, a precizat conducătorul şatrei Gheorghe Stănescu.

Cu ciordeala nu mai ţine

Cazanele făcute de Clanul Stănescu au făcut înconjurul ţării, iar acum a venit rândul judeţului Hunedoara să fie piaţă de desfacere pe rromii pricepuţi. Chiar dacă preţurile de vânzare nu sunt deloc mici, ei consideră că produsul lor de calitate merită toţi banii. “Pentru un cazan de o sută de litri, pe care îl facem în două zile, cerem în jur de 15-20 de milioane iar pentru unul cu o capacitate mai mare, preţul poate ajunge şi la 100 de milioane. La cazanele de ţuică lucrăm aproximativ două zile, indiferent de capacitate, iar pentru un ibric de cafea mai puţin de o zi. Meseria asta nu se învaţă în şcoli. Eu fac cazane de 13 ani şi este ca un loc de muncă pentru mine. Banii câştigaţi îi dăm Bulibaşei, iar el ne dă nouă un fel de <<salar&gt&gt. Trebuie să muncim şi noi că dacă tot mergi la ciordit, ciordeşti odată, de două ori dar după aia te mai şi prinde”, spune râzând meşterul Gheorghe Stănescu.

Rromi legaţi de glie

Spre deosebire de alţii din etnia lor, nu au plecat niciodată din ţară. Se laudă cu asta şi se mândresc cu ceea ce fac. Nu i-au tentat nici Franţa, nici Italia şi nici Anglia. Rămân şi muncesc, din greu, pentru o pâine. Pe lângă faptul că “fabrică” diverse vase din alamă repară şi “peticesc” cazanele deteriorate ale oamenilor. Clanul Stănescu are de gând să stea pe malul Mureşului până când se lasă frigul, iar până atunci, speră să vândă cât mai multe ceaune şi cazane. “După ce nu o să mai fie prune, o să ne luăm şatra şi o să ne întoarcem în satul nostru. Sperăm că o să vindem toată ‹marfa› şi că o să ne rămână nişte bani şi nouă, că ne aşteaptă o iarnă grea, în care majoritatea dintre noi nu muncesc”, a precizat Mihai Stănescu, membru al clanului.

Preţul unui cazan de ţuică de 100 de litri, făcut de Clanul Stănescu, ajunge la 15-20 de milioane vechi, iar dacă are o capacitate mai mare poate să coste şi 100 de milioane