glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Preşedintele Comisiei UNESCO din Parlament, despre vandalizarea cetăţilor dacice: „Este clar că e nevoie de interes, susţinere şi implicare”

Preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Relaţia cu UNESCO, Traian Igaş, spune că vandalizarea recentă a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei este o dovadă a faptului că obiectivele nu mai pot fi lăsate, practic, fără stăpân.

La mijlocul lunii mai, parte dintre membrii comisiei amintite au făcut o vizită în Munţii Orăştiei în urma căreia s-au angajat să rezolve cel puţin două probleme importante ale cetăţilor dacice: scoaterea amplasamentelor acestora din fondul forestier, astfel încât să se poată face mai uşor lucrări de curăţare şi conservare, respectiv transferul celorlalte cetăţi dacice de pe teritoriul judeţului Hunedoara în administrarea CJ. „Am făcut acea vizită tocmai pentru a ne documenta mai bine şi pentru a nu fi nevoiţi să acţionăm doar în baza a ce spun unii, ori în baza a ceea ce citim în presă. Am reuşit să ne documentăm foarte bine şi ne era încă de pe atunci foarte clar că este nevoie de interes, susţinere şi implicare mai eficientă pentru rezolvarea problemelor cetăţilor dacice. Dincolo de faptul că acestea sunt într-o zonă foarte frumoasă, de acolo începe istoria poporului român. Dacă ne respectăm ca naţie, trebuie să o dovedim punând ordine în situaţia cetăţilor dacice”, a declarat Traian Igaş pentru „Glasul Hunedoarei”.

Demersuri fără efect, deocamdată

Preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Relaţia cu UNESCO a adăugat că la scurt timp după vizita din luna mai, a solicitat în scris Ministerului Culturii urgentarea demersurilor de transmitere a cetăţilor dacice de la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa, precum şi a zonei „Feţele Albe” în administrarea Consiliului Judeţean. Traian Igaş mai spune că la începutul actualei sesiuni parlamentare a fost depus şi un proiect de modificare a legislaţiei, astfel încât amplasamentele cetăţilor dacice să fie scoase din fondul forestier pentru ca arborii să nu mai cadă peste vestigii şi să le distrugă, iar lucrările de cercetare, curăţare şi conservare să se poată derula mai eficient.

O situaţie agravată

„Dacă la Sarmizegetusa avem pază, avem mici amenajări, avem tot ce ne trebuie, sus la Costeşti, într-unul dintre turnurile de pază avem balegă de vaci”, remarca, pe 15 mai, Mircea Dobra, unul dintre membrii comisiei pentru relaţia cu UNESCO care a participat la vizita din Munţii Orăştiei. Acum ar putea adăuga: „la Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa şi Feţele Albe, avem şi 160 de gropi săpate ilegal, de autori încă necunoscuţi în scop încă necunoscut”.
Vandalizarea recentă a cetăţilor dacice este obiectul unui dosar penal deschis de IPJ Hunedoara. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Gligor, consideră că nefericitul eveniment ar trebui să fie un argument în plus pentru rezolvarea situaţiei: „A fost comisia pentru relaţia cu UNESCO, apoi a venit vacanţa parlamentară… acum demersurile s-au reluat şi se vor susţine. Eu aşa sper, pentru că nu putem lăsa situaţia să treneze. Evenimentele recente din cetăţile dacice, în mod normal, ar trebui să accelereze luarea unei decizii”.
Peste 160 de gropi de mici dimensiuni au apărut săptămâna trecută în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, cu excepţia Sarmizegetusei Regia, obiectiv administrat de CJ Hunedoara şi păzit permanent. La Costeşti, pe lângă gropi, s-au constatat şi grave distrugeri ale zidurilor dacice dintr-un turn locuinţă.

Back to top button