Povestea unui simbol al Devei. Decebal stă pe cal în faţa Casei de Cultură de 37 de ani
“La Cal”, aşa este cunoscută piaţa din centrul Devei, reperul de întâlnire pentru îndrăgostiţi, protestatari, pensionari pasionaţi de şah sau părinţii care îşi plimbă copiii. “La Cal”, nu la Decebal sau la Casa de Cultură! Calul regelui dac a devenit în timp unul dintre simbolurile Devei, alături de cetate.
Ieri s-au împlinit 37 de ani de când statuia ecvestră a lui Decebal străjuieşte centrul Devei. Monumentul, realizat de sculptorul Ion Jalea, a fost dezvelit la 28 februarie 1976 în piaţa din faţa noii “Case de Cultură a Sindicatelor” a cărei construcţie a fost finalizată cu câteva luni mai devreme.
Nimeni nu-şi asumă paternitatea ideii de a amplasa o statuie ecvestră a lui Decebal în centrul municipiului Deva. “Indicaţiili” au venit de undeva de la Bucureşti şi au fost doar puse în aplicare “cu avânt” de către conducătorii judeţului din acea perioadă. Realizarea monumentului a fost coordonată de la Ministerul Culturii, lucrarea fiindu-i atribuită sculptorului Ion Jalea.
Cu cizme sau cu opinci?
Arhitectul Eugen Ilişiu, martor la ceremonia de dezvelire a statuii, dar şi la unele discuţii din culisele realizării acesteia îşi aminteşte câteva dintre problemele pe care le-a ridicat monumentul. “În primul rând s-a pus în discuţie oportunitatea realizării unei statui a lui Decebal în Deva, în condiţiile în care mai exista un monument al regelui dac în faţa parcului de la poalele Cetăţii. Până la urmă cei de la partid au ajuns la concluzia că trebuie făcut un monument reprezentativ şi s-a aprobat realizarea statuii”, povesteşte arhitectul Eugen Ilişiu. Monumentul închinat lui Decebal se încadra în propaganda acelor vremuri care punea accent pe originile dacice ale poporului român, transformând “statul dac centralizat” a lui Burebista într-o primă formă de unire a României mari şi identificându-l pe Nicolae Ceauşescu cu cei mai cunoscuţi regi ai dacilor.
O altă dispută “artistică” asupra statuii a fost legată de sexul calului, care într-o opinie trebuia să fie un fel de pegas mitologic, iar în alta un armăsar puternic. “Până la urmă a ieşit ceva pe jumătate”, povesteşte Eugen Ilişiu. Nici încălţările lui Decebal nu au scăpat de dispute între arhitecţii, istoricii, artiştii plastici şi activiştii de partid care s-au ocupat de realizarea statuii. “A fost o discuţie legată de încălţările lui Decebal. Dacă trebuie să aibă cizme sau opinci. În mod normal trebuia reprezentat în opinci, dar s-a spus că nu putem să-l “încălţăm” pe puternicul rege, strămoş al românilor, în opinci. Şi atunci i-au pus cizme, chiar dacă pe vremea aceea nu existau”, îşi aminteşte arhitectul Ilişiu.
Sculptorul “umflat” de poliţie
Dezvelirea statuii s-a făcut, aşa cum se obişnuia în acele vremuri, cu mare fast în ziua de 28 februarie a anului 1976. “S-a adunat o mulţime de oameni în piaţă, undeva înainte de orele prânzului. Miliţia a delimitat un fel de careu unde urmau să vină oficialităţile. La un moment dat am văzut un om îmbrăcat modest, care a intrat în perimetrul rezervat oficialităţilor, care nu ajunseseră încă. Miliţienii l-au luat aproape pe sus şi l-au scos din zonă, chiar dacă omul a protestat faţă de gestul lor. Mai târziu, când au venit prim-secretarul şi ceilalţi oficiali, s-a dovedit că omul bruscat de miliţie era sculptorul Ion Jalea, artistul care a realizat sculptura. A fost un moment penibil, dar nimeni dintre cei prezenţi acolo nu l-a cunoscut pe artistul care locuia în Bucureşti”, mai povesteşte Eugen Ilişiu.
Decebal, plătit de sindicate
Finanţarea realizării statuii care-l reprezintă pe Regele dac Decebal, călare, cu capul de lup în mână, a fost realizată de fosta Uniune Generală a Sindicatelor din România (UGSR), instituţia care administra şi Casa de Cultură în faţa căreia este amplasat monumentul. Lucrarea, realizată din bronz, a fost turnată la Combinatul Fondului Plastic din Bucureşti. Soclul pe care este amplasat “calul” a fost subiect de dispută între arhitectul Cornel Florea, cel care a proiectat Casa de Cultură, şi sculptorul Ion Jalea. Arhitectul devean ar fi dorit un soclu ceva mai “scund” pentru a nu fi “umbrită” construcţia din spatele monumentului, în timp ce sculptorul ţinea morţiş ca monumentul să fie amplasat la înălţimea la care se găseşte şi în momentul de faţă, pentru a-i spori măreţia.
