Povestea gunoaielor, la un nou episod cu durată necunoscută
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara anunţă că luni vor începe procedurile de licitaţie pentru stabilirea firmelor care vor colecta deşeurile menajere în întreg judeţul. Dacă licitaţiile vor fi contestate (lucru foarte probabil), actualii operatori vor avea de câştigat.
„Caietele de sarcini pentru desemnarea operatorilor de salubritate pe cele patru zone ale judeţului vor fi ridicate luni pe SEAP. În cazul în care vom avea contestaţii, situaţia nu va fi atât de gravă cum s-a întâmplat în cazul deponeului ecologic (care a stat nefolosit un an şi jumătate – n.red.) pentru că, actualmente, pe fiecare unitate administrativ – teritorială există operatori care îşi pot prelungi contractele în baza unor acte adiţionale. Din momentul în care pe o zonă anume avem un operator desemnat prin licitaţia organizată de ADI Deşeuri, contractele vechilor operatori de salubritate vor înceta”, spune Daniel Andronache, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
Nimeni nu poate preciza cât vor dura licitaţiile pentru desemnarea operatorilor de salubritate pentru cele patru zone ale judeţului. Demersurile pentru stabilirea firmei care să opereze pe o durată clară deponeul ecologic de la Bârcea au început anul trecut şi se vor termina, în cel mai fericit caz, în toamna acestui an.
Colectarea selectivă, adevărata provocare
Fiecare tonă de gunoi depusă direct în groapa efectivă de la Bârcea Mare este penalizată de Fondul de Mediu cu 80 de lei. Pentru gunoiul care intră pe linia de sortare-reciclare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) nu se aplică o asemenea penalizare. Oficialii CJ Hunedoara spun că vor începe o campanie de conştientizare a populaţiei privind importanţa colectării selective. În paralel, în săptămânile următoare, vor fi răspândite în judeţ cele 27.000 de euro-pubele cumpărate cu 4 milioane de euro în cadrul proiectului cu finanţare europeană prin care s-a construit şi CMID. În bugetul proiectului amintit, Consiliul Judeţean a avut însă 275.000 de lei pentru promovarea acestuia (implicit a importanţei colectării selective). 230.000 de lei s-au dus la televiziuni. Televiziuni locale, cu rate de audienţă foarte mici şi la TVR 1, televiziunea naţională care, de asemenea, nu se poate lăuda cu o audienţă prea bună.
Din aceiaşi bani s-au plătit pliante şi materiale promoţionale. De data aceasta, reprezentanţii CJ Hunedoara spun că se vor axa doar pe sprijinul presei locale.
Ca să fie eficient, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din Hunedoara trebuie să ajungă cât mai repede la un grad de colectare selectivă de 60 la sută. Actualmente mai puţin de 5 la sută din gunoiul aruncat de hunedoreni este colectat selectiv.







One Comment