glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Postul de administrator public al Devei a fost desființat

Postul de administrator public al municipiului Deva a fost desființat a doua oară, de la momentul în care această funcție apare în organigrama primăriei. Prima dată, în 2011, atunci când s-a încercat îndepărtarea fostului city-manager, Corina Oprișiu, iar acum, în 2016, administrația locală a considerat că nu mai e nevoie de administrator public, funcția această fiind ocupată de Laura Chinci.

Cu un singur vot împotrivă, proiectul de hotărâre de Consiliu Local, care stabilea că funcția de administrator public al municipiului va fi desființată, a trecut. Singurul care a votat „împotrivă” a fost consilierul local ALDE Mihai Mica.

În expunerea de motive se arată că, potrivit atribuțiilor de serviciu, administratorul public coordonează structurile funcționale: Compartimentul comunicare, relații externe, promovare imagine, Biroul administrare unități de învățământ, Serviciul public administrare piețe, târguri, cantină Deva, precum și Compartimentul asociații de proprietari din cadrul Direcției de Asistență Socială. „Prin dispoziții ale Primarului municipiului Deva, coordonarea compartimentelor funcționale de mai sus au fost delegate celor doi viceprimari ai municipiului Deva, rezultând astfel o suprapunere de atribuții cu cele ale administratorului public. (…) Ca urmare nu se mai justifică păstrarea funcției de administrator public în structura instituției, deoarece atribuțiile acestui post pot fi preluate de către personalul din cadrul Primăriei Municipiului Deva”, se arată în documentul citat.

Tags