glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Pompierii, Mediul şi APIA şi-au dat mâna pentru a stopa arderile de vegetaţie uscată

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Garda Naţională de Mediu şi Agenţia de Plăţi Intervenţii pentru Agricultură au semnat un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare, de către fermieri, a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente.
“Scopul protocolului îl reprezintă creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea, de către fermierii care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţionale, a bunelor condiţii agricole şi de mediu, referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe teren arabil şi la arderea pajiştilor, protejarea mediului împotriva poluării şi prevenirea incendiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, locotenent Anemona Doda.

Identificare prin satelit

Pentru identificarea corectă a locaţiei unde a avut loc arderea vegetaţiei uscate de pe mirişti sau păşuni APIA utilizează o aplicaţie care generează informaţii colectate prin satelit. Prin intermediul acestei tehnici de ultimă generaţie poate fi identificat cu uşurinţă şi proprietarul terenului pe care s-a produs arderea.
În judeţul Hunedoara, numai de la începutul acestei luni, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Hunedoara au intervenit pentru stingerea a 154 de incendii de vegetaţie uscată. Pentru niciuna din aceste arderi nu s-a solicitat permisul de lucru cu focul şi nu s-a asigurat supravegherea, conform legislaţiei în vigoare.

Back to top button