glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Pompier hunedorean, vârf al elitei europene la competiții de tir cu arcul

Șase medalii de aur și una de argint a adus în țară Daniel Călin, plutonierul major din cadrul ISU Hunedoara. Pompierul a participat la cea de-a șaptea ediție a Jocurilor Europene ale Polițiștilor și Pompierilor, care a avut loc în Gibraltar. Pompierul hunedorean a lansat săgeţile spre punctul central al ţintelor de la distanţe cuprinse între 70 şi 40 de metri. Potrivit reprezentanților ISU, Daniel Călin a făcut parte dintr-un lot alcătuit din 19 sportivi care au reprezentat România la această ediţie a Jocurilor europene. În total, sportivii români au reuşit să câştige 80 de medalii. „Cele șase medalii de aur și cea de argint nu reprezintă decât o parte a palmaresului plutonierului major Daniel Călin. În ultimii ani pompierul a câştigat numeroase medalii la competiţiile europene şi mondiale dedicate poliţiştilor şi pompierilor. Precizia şi determinara sunt constante ale personalităţii pompierului nu doar în competiţia la tir cu arcul ci şi în lupta cu flăcările sau cu secundele pentru salvarea vieții semenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.