Poliţistul Marian Godină a prezentat devenilor cartea „Flash-uri din sens opus” (GALERIE FOTO)
Cel mai popular poliţist din România şi-a lansat, ieri, la Deva, cartea „Flash-uri din sens opus”. Numeroşi fani ai lui Marian Godină au venit la Salle d’Or din incinta Deva Mall, acolo unde a avut loc lansarea volumului cu povestiri şi întâmplări din viaţa unui poliţist rutier.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Curtea Veche Publishing au organizat, ieri, o întâlnire cu polițistul Marian Godină, care și-a lansat cartea „Flash-uri din sens opus”. După lansarea de la Biblioteca Centrală Universitară București și participarea la Târgul de Carte „Gaudeamus” de la Craiova, polițistul-scriitor a venit la Deva, un oraș de care îl leagă amintiri și impresii plăcute legate de participarea la una dintre galele „Premianții fără premii”. Cartea este o confesiune făcută de autor cu umor și cu sinceritate despre anii copilăriei și cei de școală, despre iubiri și deziluzii, dar mai ales despre viața de fiecare zi a polițistului, despre relațiile șef-subaltern în cadrul Poliției. Este, în același timp, o oglindă a societății românești actuale, societate în care polițistul vine în contact cu reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale și le observă comportamentul cu acuitatea unui psiholog. Ceea ce transpare parcă din fiecare pagină a cărții este dragostea lui pentru meseria aleasă, cinstea și mândria cu care poartă uniforma de polițist. Iar finalul cărții nu lasă niciun fel de dubiu asupra acestui lucru: „Sunt conștient că pentru mine vor urma momente grele, dar nu am de gând să renunț la meseria mea, iar de va fi să plec vreodată, o voi face cu capul sus, cu mândria că am lăsat o urmă, cât de mică, în istoria Poliției Române”. „Cei care vor citi cartea ‹Flash-uri din sens opus› vor cunoaște un polițist așa cum ne dorim cu toții să fie polițiștii: drept, curajos, vertical, profesionist, plin de demnitate. Nu i-a fost deloc ușor lui Marian Godină să-și facă cunoscute ideile, să prezinte ‹flash-uri› din viața de zi cu zi a polițiștilor. Dar perseverența, datoria față de propria conștiință, setea de adevăr l-au făcut să învingă și să nu se încline în fața piedicilor”, a precizat managerul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara.
Cartea polițistului cu haz, care a demonstrat că schimbarea poate începe cu fiecare dintre noi, a devenit un adevărat fenomen editorial, fiind vândută în perioada de precomandă în 20.000 de exemplare. De asemenea, de la prima lansare a volumului (în urmă cu o lună) s-au vândut deja 40 de mii de exemplare.