Poliţiştii haţegani au stat la pândă la nivel cu calea ferată
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Haţeg au efectuat o acţiune pentru reducerea riscului rutier prin combaterea nerespectării regulilor de circulaţie instituite în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. În urma acţiunii au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.400 de lei. Acţiunea s-a desfăşurat pe DN 66 şi DJ 668, iar în cadrul acesteia a fost depistat Ilie I., de 58 de ani din Haţeg, în timp ce conducea o motocicletă fără a poseda permis de conducere. Bărbatul s-a ales cu dosar penal de cercetare penală.
Evaziune fiscală cu produse agroalimentare
Un bărbat de 44 de ani, din Deva, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Hunedoara, în urma activităţilor desfăşurate, au stabilit că M. T., de 44 de ani, din Deva, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Deva, în perioada ianuarie – decembrie 2010, s-a aprovizionat cu produse agroalimentare de la diferite firme din ţară, pe care nu le-a înregistrat în evidenţele contabile ale unităţii, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului cu suma de aproximativ 401.000 lei.
Doi şoferi au pus în pericol circulaţia, după ce s-au urcat băuţi la volan
Doi şoferi sunt cercetaţi penal pentru conducerea automobilului sub influenţa băuturilor alcoolice. Sâmbătă, în jurul orei 23, a fost depistat în trafic Dan F., de 23 de ani, din Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687 E, pe raza municipiului Hunedoara, iar în urma testării cu aparatul alcoolscop s-a constatat că avea o concentraţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Al doilea şofer a fost depistat de oamenii legii duminică noaptea, în jurul orei 3. Mihai R., de 28 de ani, din comuna Buceş, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 742 A, în localitate, a fost oprit de oamenii legii. În urma testării cu aparatul alcoolscop s-a constatat că avea o concentraţie alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.





