glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Polițiști hunedoreni avansați în grad înainte de termen

IPJ Hunedoara derulează în această săptămână mai multe manifestări dedicate Centenarului

Anul Centenarului Marii Uniri este marcat de polițiștii hunedoreni printr-o serie de manifestări cultural-religioase care au loc în perioada 26 noiembrie-1 decembrie.

Manifestările au debutat ieri în la sala Amfiteatru a Poliţiei Municipiului Deva, unde au fost avansați la gradul profesional următor, înainte de termen, 22 de polițiști dintre care 9 ofițeri și 13 agenți de poliție. De asemenea au mai fost avansați în grad patru jandarmi (2 subofițeri și 2 ofițeri). Este vorba despre poliţişti şi jandarmi despre care şefii lor spun că s-au remarcat, în ultimii ani, prin profesionalism.

Expoziție de pictură și colecție de timbre ale polițiștilor

Pentru astăzi, de la ora 11:00, polițiștii hunedoreni au organizat un simpozion cu tema „Hunedoreni în slujba Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, acțiune care se realizează cu sprijnul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Manifestarea culturală are loc la sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din municipiul Deva (Palatul Magna Curia, Sala Şemineului) şi include o prezentare ştiinţifică dedicată momentului istoric de la 1 Decembrie 1918, susţinută de prof. dr. Dorin Petresc.
Tot astăzi are loc și vernisajul expoziției personale de pictură a artistei (dar și a polițistei) Andreea Alba. Expoziția cuprinde lucrări recente ale artistei, reunite sub titlul „Emoţii” şi va fi prezentată de preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, prof. dr. Traian Mârza. Andreea Alba activează în rândurile polițiștilor încă din 2006 și a participat la numeroase tabere de pictură naționale și internaționale. Ea a debutat în luna iunie a acestui an, cu o expoziție personală de pictură, intitulată „Răsărit de vară”. Programul zilei este întregit cu o suită de cântece patriotice interpretate de ansamblul „Românaşul”, al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă”, din Deva. Va fi prezentată și o parte din colecția de timbre şi cu prezentarea unei părţi a colecţiei de timbre româneşti care aparține comisarului-şef de poliţie Eugen Negriu, ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Slujbă de TE-Deum, colinzi și defilare

De asemenea, vineri, 30 noiembrie 2018, la ora 10:00, în paraclisul I.P.J. Hunedoara, va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de Te-Deum, pentru unitatea românilor şi de un concert de colinde. În 1 Decembrie, de Ziua Marii Uniri, poliţiştii unor servicii operative din cadrul I.P.J. Hunedoara, echipaţi cu ţinuta de reprezentare şi autospecialele de intervenţie, vor participa la defilarea organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României de Centrul Militar Judeţean Hunedoara – Garnizoana Deva. Defilarea va avea loc pe Bulevardul Iuliu Maniu din Deva dar și în municipiul Hunedoara și orașul Hațeg.