glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Poliţist, găsit, de colegi, spânzurat în apartamentul său

Un agent de poliţie din Petrila, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit de către colegii săi, ieri dimineaţă, spânzurat de o ţeavă de gaz, în holul apartamentului în care locuia. Bărbatul locuia singur, după ce a divorţat, în urmă cu un an, de soţia sa, împreună cu care avea un copil.

Mihaly Opra, în vârstă de 38 de ani, agent principal în cadrul Poliţiei Oraşului Petrila, ar fi trebuit să se prezinte la serviciu, ieri dimineaţă, în schimbul unu. După ce au tot aşteptat să apară, colegii l-au sunat, însă în zadar. În jurul orei 8:15, după ce au sunat de nenumărate ori pe telefonul lui Opra, colegii acestuia s-au dus la domiciliul bărbatului. Au sunat la uşă, apoi au apăsat pe clanţă, iar uşa s-a deschis. În holul apartamentului, poliţistul era spânzurat de ţeava de gaz cu o funie tip cordelină.
“Era un poliţist bun, care nu a ridicat probleme. Îşi desfăşura activitatea în cadrul IPJ Hunedoara, la Poliţia Petrila, din anul 2005. Din primele verificări, nu sunt suspiciuni privind comiterea vreunei infracţiuni” – purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

Apropiaţii cred că motivul pentru care s-a sinucis ar fi divorţul

Bărbatul de 38 de ani a divorţat în urmă cu aproximativ un an, iar apropiaţii săi sunt de părere că acesta ar fi fost motivul principal al gestului extrem la care a decis să recurgă. Cunoscuţi ai bărbatului mai spun că, după divorţ, poliţistul începuse să-şi înece amarul în alcool. Acesta era angajat în cadrul Compartimentului de Proximitate, iar ultima dată când a fost supus unui test psihologic a fost la finele anului trecut, când a fost declarat apt.
Mihaly Opra avea şi o fetiţă, minoră, care locuieşte cu mama sa.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului de Urgenţă Petroşani în vederea efectuării necropsiei, în urma căreia se va stabili cu exactitate cauza decesului.

Back to top button