glasul-hd.ro Web analytics

Economic

Politicienii aruncă pisica în curtea Justiției. Instanța din Petroșani poate pune lacătul pe CEH

Guvernul PSD pasează responsabilitatea închiderii termocentralelor de la Mintia și Paroșeni unui magistrat de la Judecătoria Petroșani. Astfel o decizie politică este lăsată, în mod premeditat, pe umerii unui judecător. 

Termocentralele Mintia și Paroșeni au șanse minime să rămână în funcțiune după judecarea procesului prin care este contestată decizia de oprire a activității impusă de Garda de Mediu.

Mintia și Paroșeni funcționează în afara legii

 Este greu de crezut că un judecător va permite funcționarea unui obiectiv economic fără autorizație integrată de mediu, adică ilegal. Decizia Gărzii de Mediu de a închide cele două termocentrale  a venit în urma unui control realizat la sesizarea unui ONG de protecție a mediului, Greenpeace. Ecologiștii au semnalat că cele două obiective funcționează fără autorizații integrate de mediu, iar autoritățile competente au aplicat măsurile legale care se impuneau, amenda și oprirea activității. Procesul-verbal de constatare a faptelor contravenționale a fost atacat în instanță de conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH). În câteva săptămâni un judecător de la Judecătoria Petroșani se va pronunța asupra validității procesului- verbal prin care a fost dispusă încetarea activității.

Încurcături legale de care poate profita clasa politică

Comisarii Gărzii de Mediu au dispus încetarea activității celor două termocentrale ca măsură complementară în baza OG 2/2001 privind regimul contravențiilor. În baza articolului 5 (2) lidera b) a fost stabilită ca sancțiune principală o amendă pentru desfășurarea activității fără autorizație integrată de mediu, iar în baza art. 5 (3) litera e) au dispus suspendarea activității agentului economic.  Actul normativ menționat permite continuarea activității celor două termocentrale până la judecarea contestației asupra procesului- verbal încheiat de Garda de Mediu. În mod voit sau din necunoaștere a legii, comisarii Gărzii de Mediu nu au aplicat prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului, care în articolul 12 (1) prevede foarte clar: „Desfășurarea activităților existente, precum și începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizației integrate de mediu.”  Mai mult decât atât, în articolul 13 (3) este prevăzut foarte clar că: „Funcționarea fără autorizație integrată de mediu este interzisă pentru activitățile supuse legislației privind prevenirea și controlul integrat al poluării”.  În aceste condiții este suspect de ce comisarii Gărzii de Mediu nu au ținut cont de această lege și nu au luat mai departe măsurile care se impuneau pentru oprirea efectivă a activității în condițiile în care actul normativ prevede foarte clar că : „Art. 17 (5)  Dispozițiile de suspendare și implicit de încetare a desfășurării proiectului sau activității sunt executorii de drept.”  Astfel, în loc să-și asume închiderea celor două centrale termice, Garda de Mediu, controlată politic, și Guvernul au aruncat responsabilitatea în curtea Justiției, ca să nu facă populația legătura între factorul politic și dezastrul economico-social care va urma. 

Back to top button