glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Poliția Locală Deva, sesizată în cazul a 11 elevi cu risc de abandon școlar

Conducerile Colegiului Tehnic „Transilvania” şi Colegiului Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” au solicitat intervenţia Poliţiei Locale Deva în cazul a 11 elevi aflaţi în risc de abandon şcolar, după ce fiecare dintre aceştia a acumulat peste 70 de absenţe nemotivate de la cursuri, de la începutul anului şcolar.

Familiile elevilor au fost atenţionate cu privire la frecvenţa redusă la cursuri a copiilor, iar poliţiştii locali le-au adus la cunoştinţă şi prevederile Legii educaţiei naţionale, care îi obligă pe reprezentanţii legali ai copiilor să asigure prezenţa acestora la cursuri, pe perioada învăţământului obligatoriu. În caz contrar, legea prevede sancţionarea contravenţională a părintelui sau a tutorelui legal cu amendă între 100 şi 1.000 de lei sau muncă echivalentă în folosul comunităţii. În scopul prevenirii şi combaterii absenteismului şi abandonului şcolar, Poliţia Locală Deva desfăşoară, în rândul elevilor, o serie de acţiuni menite să descopere din timp situaţiile de risc.

Back to top button